Dezliterarea pe fuior de timp – 14 – Iubire proiectată pe ființe ce nu ţi-o pot înapoia…

Dezliterarea pe fuior de timp – 14 –

Iubire proiectată pe ființe ce nu ţi-o pot înapoia…

Kisses-3-love-18886362-500-335

(Sarut)

Era duminică. Seara mult așteptată și-a grupat cu atenție toate preocupările și temerile într-o singură capsulă. A nesiguranței. Dacă Mouelle ar fi știut că Pierre al ei s-ar fi întors printre noi, ar fi riscat să nutrească o speranță devastatoare. Nu puteai trăi aproape de suferința cuiva căruia bătăile inimii îi produceau durere. Eugene era foarte îngrijorată pentru reacția neașteptată a dnei. Cine s-ar fi gândit că ființa interioară a unei femei care iubea dincolo de trup inert va paraliza ea însăși, prinsă într-un labirint tăcut pe care nu și-l mai simțea? Trecuseră câteva zile de când doctorul Arturo Loredan îi comunicase tinerei vestea incredibilă a revenirii din comă a lui Pierre. Eugene crezuse că vestea o va înflori pe scriitoare, însă aceasta a rămas într-o inexplicabilă stare de șoc. Nimeni nu a mai reușit să îi vorbească ceva de atunci. Mouelle plângea mult în camera ei. Nu mai mâncase nimic de câteva zile.

Pe la vremea cinei am primit un telefon. Era Eugene. Glasul îi era înghețat și m-am temut, recunosc. Mi-era teamă starea lui Pierre a recidivat. Cea mai mare parte a conversației am ascultat-o relatându-mi despre cele întâmplate cu Pierre, că și-ar fi revenit, că doctorul de gardă ar fi sunat să anunțe vestea neașteptată, că… În tot acest timp am ascultat și am aprobat adesea atunci când cele spuse de Eugene păreau a avea nevoie de a consimți că încă sunt la telefon, ascultând. M-a rugat să vin repede la Vila Rouge, scuzându-se foarte mult pentru o asemenea cerere la o oră atât de târzie. Nu am stat pe gânduri. Am plecat în grabă, iar mintea îmi crea scenarii, soluții, contradicții și antisoluții. Nimeni nu știa că îl vizitasem toată vara pe Pierre.

Taxiul mă lăsase aproape de Vilă. Poarta din metal stingher îmi era deja cunoscută, doar că era prima dată când lipsea entuziasmul dnei Mouelle când apăream în dreptul porții. O liniște fărâmițată zăcea suspinând în bucăți pe aleea principală ce îmi conducea pașii spre ușa înaltă din lemn vopsit în albul sticlos al ghețarilor ascunși în noapte. Nu m-a întâmpinat nimeni și totul părea stins. Contrastul era atât de evident. Pierre își revenise din comă, iar iubita lui nu mai putea auzi această veste pentru că sufletul îi înghețase de teama că i s-a stins iubirea. Să lupți să o convingi de contrariu era prea riscant. A murit, nu a murit, părea o dilemă shakespeariană paralizantă.

Am apucat inelul masiv în formă de semilună și am lovit cu el ușor de metalul fixat pe ușă, apoi am intrat. Agitație tăcută ca o febră de noapte în jurul unui copil bolnav. Lume adunată în grupuri mici în Salonul de Cristal, acolo unde adesea dna Mouelle Roucher găzduia diverse evenimente filantropice. De această dată, grupuri de ființe care păreau să o cunoască pe scriitoare, dar aveam îndoielile mele. Eu însumi știu cum e să ai în jur oameni care îl cunosc pe cel ce erai cu mult timp în urmă. Pe cel de azi nu îl cunosc. Știam asta. Testul cunoașterii unui om este în momentele de criză. Ei nu păreau a ști drumul spre o inimă derutată. I-am salutat înclinâd din cap, dar mă simțeam derutat.

Am fost întâmpinat de un domn înalt, cu mustață. Era atât de mare! Mustață. Și el. M-a servit cu un pahar cu vin. L-am luat atent de picior și l-am lăsat să alunece până cupa acestuia s-a lipit de mănă. Nu înțelegeam nimic. Ei sărbătoreau ceva? Din coridorul înalt am văzut-o pe Eugene făcându-mi semn să o însoțesc. În sfârșit, om! Unul cunoscut și drag.

– Dna Mouelle e sus, în bibliotecă. E acolo de dimineață. Nu a mâncat nimic, doar citește. Eugene părea foarte preocupată.

– Ai vrea te rog să îmi aduci o tavă cu croasante, unt și un ceai? Haide, te aștept să le pregătești, apoi urc.

După câteva minute eram în fața ușii deschise, sprijinit de tocul ușii. Mouelle ținea în mâini un jurnal din piele, gros, deschis. Părea că m-a așteptat. M-am apropiat și am sărutat-o pe obrazul drept. Era atât de rece și plâns. Am așezat tava pe măsuța din lemn masiv și am tăiat pe lungime un croasant și l-am atins cu puțin unt. Am turnat ceai și l-am așezat aproape de dna Mouelle. Am mușcat din croasant și am exclamat: Très bonne! Très bonne! Reacția dnei Mouelle era cea pe care o așteptam. A luat imediat ceașca de ceai și a gustat ceaiul. Am tăiat un alt croasant și l-am pregătit atent, l-am așezat pe o farfuriuță decorată cu flori și am așezat-o în dreptul ceștii de ceai. Apoi, m-am ridicat în picioare și m-am îndreptat spre fereastră, de unde am revenit și i-am luat mâna în palme și i-am spus să mănânce. A ridicat croasantul și a mușcat puțin zâmbind. Lacrimile i-au inundat imediat ochii și s-a ridicat. M-am ridicat și, preț de câteva secunde m-a strâns în brațe. I-am simțit trupul cum se scutura. Plângea. Plângea neștiind că dragostea vieții ei făcea progrese pe drumul revenirii. S-a așezat pe fotoliul ei preferat, un fotoliu adânc, cu brațe masive din lemn sculptat, tapițerie vișinie cu ornamente auri. A luat croasantul și l-a mâncat fără să spună nimic.

Apoi, a spus ceva ce m-a surprins. O văd atât de clar și acum când îmi scriu în jurnal impresiile despre vizită. Avea ochii susținuți în lacrimi, dar știam că prezența mea o mângâie. Mă simțeam atât de aproape de inima ei.

– Când Pierre a intrat în comă, am primit una dintre cele mai dure lovituri ale vieții. Nu am suferit mai mult decât atunci când tata nu s-a mai întors, dar nu pentru el. Am suferit pentru neputința mamei de a continua. Și, iată-mă pe mine, vizitând un trup inert, susținut de aparate. O vreme l-am sărutat pe frunte și pe obraz. Dar, chipul lui era alb și își pierduse mirosul. Era un nechip. Nu-l mai puteam săruta. Pierre al meu avea un miros ademenitor. Dar acolo, lipit de patul lui alb, era lipsit de culoare, de miros… Mi-a fost tot mai greu să îl văd. Părea ca o obsesie, un deja vu funebru în care eram aruncată aproape involuntar. Îmi luam rămas-bun de la Pierre de fiecare dată, încătușată într-un ritual ce mă făcea să simt moartea mai mult decât îi este dat unui om să o simtă. Repetiția asta nebună mă consuma. Într-o zi am renunțat să îl mai privesc ca pe Pierre al meu. Poate l-am trădat, dar cine putea să mă convingă de altceva? L-am trădat, spune tu, tinere scriitor, l-am trădat?

Eu ascultam. Între timp i-am mai pregătit un croasant pe care am picurat puțină miere. Mouelle povestea și mânca puțin, făcea pauze mari între frânturile de croasant, dar era un pas sănătos spre schimbare. Unele schimbări trebuie impuse. Alte schimbări trebuie hrănite în om. Oamenii flămânzi se schimbă spontan când sunt ajutați să mănânce. O simțeam tot mai liniștită, dar teama mea era că liniștea ei era produsă de renunțarea șa speranță. Să iubești un trup inert este cu totul mistuitor. Simţeam tristețe. Iubire proiectată pe ființe ce nu ţi-o pot înapoia…

Va continua! Cosmisian, 5 oct 2015

Capitolul precedent aici!

Capitolul urmator aici!

18 gânduri despre „Dezliterarea pe fuior de timp – 14 – Iubire proiectată pe ființe ce nu ţi-o pot înapoia…

  1. doarnicol Octombrie 6, 2015 la 14:58 Reply

    Fiecare detaliu pare rupt dintr-un tablou al unui suflet cu mișcări doar vag schițate în exterior, de parcă tot ce ar mai conta ar fi doar viața adâncită în ..inimă. Mouelle pare să simtă că îi este greu să aibă încredere într-o posibilă schimbare, o posibilă liniște adevărată.. ființa ei părând prinsă într-o continuă ezitare.

    • Cosmisian Octombrie 6, 2015 la 16:32 Reply

      In punctul de fata al povestii, Mouelle e pentru prima data vazuta in inima ei. Apar elementele intime ale inimii unei iubitoare… Scriitorul tanar se va ocupa de o parte din aceste trepte de revenire 🙂 Mie imi place de el.

      • doarnicol Octombrie 6, 2015 la 17:55 Reply

        Într-adevăr, scriitorul pare să aibă acel fel de a fi, un fel de implicare detașată ..sau detașare implicată, însoțită de răbdare caldă.. „Très bonne! Très bonne!” 🙂 …cuvinte strecurate parcă ușor jucăuș, și totuși serios, care cumva pot face minuni.

        • Cosmisian Octombrie 6, 2015 la 18:22 Reply

          Cred ca lui i-a fost usor sa le spuna. Eu am fost nesigur si am verificat pe net. Sau, l-am verificat pe net. 🙂 Implicarea detasata este singura posibila. El ii este totusi un strain, un admirator. Locul lui in poveste este acela de martor al unei perioade scurte. Posibil sa fie si el un ‘capitol’ din cartea ‘Fiorul’, nescris inca…

  2. Poteci de dor Octombrie 6, 2015 la 06:24 Reply

    I-ar sta bine între coperţi. Aştept 😉
    Nu ne pui pe jar, bine?

    • Cosmisian Octombrie 6, 2015 la 12:16 Reply

      Incep sa cred si eu ca e de prins intre coperti, dar nu are decat 14 capitole. Daca e dupa aprecierea mea, abia acum incepe de fapt povestea. Sper sa am timp sa scriu diversele ce urmeaza. Pana atunci, te rog sa citesti de aici. O sa fac o coperta si pentru tine si pentru Sava. Amandoua ati mentionat ceva de coperta 🙂 Ma bucura aprecierea ta, Potecuto!!!

      • Poteci de dor Octombrie 6, 2015 la 12:36 Reply

        Păi şi cum alegi pe urmă? Pe a mea sau pe a Savei? Dacă ne batem? 😀
        Să te pui pe treabă, ar fi păcat să rămână nepublicat. 😉

        • Cosmisian Octombrie 6, 2015 la 13:19 Reply

          Locuiti in tari diferite si amandoua sunteti fiinte minunate, nu cred ca o sa va bateti 🙂 Potecuto, se scrie mult azi, se publica mult… eu scriu pentru ca imi e tot mai drag de personaje, iar scrisul le dezvaluie. Iti spun un secret. Iti mai amintesti cand scriam pe o pagina fara mina de creios si doar dupa ce hasuram aparea textul in contrast? Asa fac eu acum, hasurez si apare textul 🙂
          Am folosit conjunctia ‘si’ de doua ori… o coperta SI pentru tine SI pentru Sava, sunt doua 🙂

  3. sweet & salty Octombrie 6, 2015 la 06:10 Reply

    Câtă trăire! Cred că Mouelle e speriată să spere. Se teme. Suferința a făcut rădăcini în ființa ei perfectă. Aștept continuarea…

    • Cosmisian Octombrie 6, 2015 la 13:39 Reply

      Ajungi uneori sa te temi sa speri in ceva pozitiv si frumos. E mai usor sa te regasesti in nefericire, doar iti este obisnuita fiinta. E tot o forma sisifica de existenta. Doar ca aici este si o remediere a situatiei pe care nu o intrevede Mouelle.

      • sweet & salty Octombrie 6, 2015 la 15:02 Reply

        Da, de acord total cu ceea ce ai spus.

        • Cosmisian Octombrie 6, 2015 la 18:23 Reply

          Stii ce fac acum? Zambesc! Ma simt bine ca esti de acord cu mine 🙂

          • sweet & salty Octombrie 6, 2015 la 18:58 Reply

            Jumătate din populația planetei e de acord cu tine. Jumătate nu. 🙂

            • Cosmisian Octombrie 6, 2015 la 20:19 Reply

              Jumatate rade sau zambeste, jumatate nu 🙂

              • sweet & salty Octombrie 6, 2015 la 20:24 Reply

                Exact. I totally agree with you. 🙂

                • Cosmisian Octombrie 6, 2015 la 20:37

                  🙂 Esti cu siguranta din jumatatea vesela a lumii 🙂 Am ales bine!

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: