Dezliterarea pe fuior de timp – Mouelle Roucher – 13 – O inimă ce bate singură (-I-)

Dezliterarea pe fuior de timp – 13 –

O inimă ce bate singură (-I-)

frunze_de_toamna2

– Alo! Bună seara și vă rog să mă iertați că vă sun acum. Sunt Arturo Loredan, medicul de gardă de pe secția de terapie intensivă…

– Nu, nu, să nu îmi spuneți că Pierre… vă rog, nu! Nu pot să ascult, nu pot… Într-o singură secundă viața nefericită a dnei Mouelle s-a rotit spre asprimea arzătoare a unei senzații de mult timp îmblânzite de speranța că trecerea timpului o va face să accepte mai ușor acest moment. Pierre s-a stins. Sigur s-a stins. A aruncat receptorul negru pe pernă și a alergat spre camera unde lumina unei lămpi de veghe trăda încă activitate.

– Eugenne! Eugenne! Pierre al meu s-a… m-a sunat de la Spital acum… mergi şi spune-i medicului că nu pot asculta acele cuvinte, mă simt golită de tot ce era prețios. Chiar și suferința e mai bună decât vestea că de acum Pierre al meu…

Eugenne a alergat în holul principal al etajului, unde era plasat un alt telefon și a ridicat cu teamă receptorul. În mintea ei au fost răpuse fantomele unei imposibile reveniri la viață. Ce poate fi mai nefericit, să o vadă pe Mouelle târându-se prin viață agățată de o iubire pe care o re zugrăvea când în culori de speranță, când în umbrele unei peșteri din care nu mai ieșea cu zâmbet pe chip, sau să o ajute să își refacă viața?!

Durerea ce a cuprins-o pe Mouelle era incredibilă. Pierre îi murea pentru a nu ştiu câta oară, doar că de această dată totul era diferit. Strigătele sfâșietoare au topit pereții camerei în care Mouelle căzuse pe genunchi. S-a apropiat de pat și și-a acoperit capul cu o pernă după ce s-a refugiat în întunericul tristeții ce îi fisura respirația. Avea atâtea să îi spună, dar unele lucruri pot fi spuse doar celor vii. Nu îl mai vizitase de mult timp pentru că nu suporta să îl vadă inert, lipsit de zâmbetul cu care o întâmpina de fiecare dată când revenea acasă.

Cât de stranie poate fi ființa umană care poate îmbrățișa destine nepronunțate și le poate transforma în adevărate întipăriri de suflet. Mouelle râdea. Iar lacrimile în curgeau fără încetare, fără a fi intimidate de râsul sugrumat al unei iubitoare despărțite de iubirea vieții. A plâns atât de istovitor încât durerea de cap devenise ca un sunet constant ce o surzea și îi incapacita puterea de reacție. Zgomotul tristeții devenise ca liniștea pe care o ai în vârful muntelui, când realizezi că nu te mai poți da jos de pe acea stâncă.

– Alo! A spus cu teamă Eugenne. Doar că în receptor puteai auzi zgomot static. Medicul închisese. Apoi, a sunat din nou. Eugenne a răspuns cu o teamă prelungită…

Va urma! Cosmisian, 30 sept. 2015.

Capitolul precedent aici!

Capitolul urmator aici!

 

2 gânduri despre „Dezliterarea pe fuior de timp – Mouelle Roucher – 13 – O inimă ce bate singură (-I-)

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: