Dezliterarea pe fuior de timp – Mouelle Roucher – 12 – Vizite ascunse. Eu am uzat paginile, iar Pierre le-a golit de cuvinte

Dezliterarea pe fuior de timp – Mouelle Roucher – 12 –

Vizite ascunse. Eu am uzat paginile, iar Pierre le-a golit de cuvinte

holds_patient_s_hand-spl

Mergeam aproape ca o șoaptă în miez de gând, iar liniștea unei alee de toamnă trăda sunetul desprinderii unei frunze cu colțuri aurii, parcă pierdută în alinare de apus de soare tot mai pregătit de o hibernare îndelungă. Toamna este tristă doar atunci când străzile sunt măturate de așternerea frunzelor ce doar în plutirea lor spre pământ par singuratice. Apoi se reunesc pentru a bucura suflete. Prezența lampadarelor ce își confundau lumina gălbuie cu reflexia ei de pe fața frunzelor de curând aranjate de o pală de vânt jucăuș, mă însoțea în drumul spre casă când înainte, când înapoi.

Gândul că purtam în mine un secret pe care nu știam cum să îl ascund, mă durea. Era ca un cadou pe care îl dai înainte de timp și apoi te vezi nevoit să mai oferi încă unul pentru că, ideea de cadou nu constă în ce oferi, ci în faptul că ești acolo în acele treceri de ființă ce vor deveni memorii asupra cărora se vor frunzări ani buni. De la plimbările din vară cu Eugene s-a scurs un anotimp și multe vizite secrete la Spitalul Universitar Edouard Herriot. Fiecare vizită părea ca o nouă pagină ascunsă a unui jurnal pe care îl citeam fără a mi se fi permis. Dar, greutatea pe care o vedeam înfășurată în jurul gâtului dnei Mouelle începuse să mă sugrume și pe mine din momentul în care aflasem că Pierre nu murise. Accidentul despre care auzisem atât de puțin în aruncase pe acesta într-o comă adâncă, o comă prelungită fără nicio speranță în revenire.

Nu ți-ar trece prin cap cât de departe puteam merge în naivitatea care mă întrecea, dar vizitele mele săptămânale erau făcute în secret. Secret era și faptul că îi citeam lui pierre din Fiorul. Citisem Fiorul chiar în zilele de după prezența mea la Dineul organizat de Mouelle Roucher. Dar, credeam că Pierre e mort. Și, nu era. Coma este o întârziere a zâmbetului cu care un iubit își poate bucura iubita când revine din pânza lipicioasă a morții. „… cu tine întotdeauna mă simt ca o tânără de la țară îmbrăcată în negru cu alb, părul blond prins într-un coc auriu, desculță pe un drumul albit de soarele amețit de mirosul strugurilor copți. Mă cucerești atât de simplu încât nu îți pot da drumul le mână, când îmi șoptești sărutat la ureche dragostea ce mi-o porți. Nimic nu poate să ne fure bucuria de a ne iubi, iubitul meu Pierre.” „… cu tine sunt întotdeauna uimită de mirosul proaspăt al zăpezii ce își fulguie neanunțata prezentă într-o seară de decembrie când noi ieșim îmbrățișați de la Cinema. Aleea proaspăt acoperită de fulgi fini de zăpadă ne permite încă să ne desenăm iubirea în fiecare pas asfaltic pe care l-am lăsat în urmă pentru a fi acoperit cu dragostea ce lasă urme acoperite în inima poveștii noastre. Te iubesc, Pierre. Iubesc glasul tău ce îmi răsună atât de cald în inimă fără a-mi topi fulgii de pe chip. Șoaptele tale doar le fixează fulgilor un zâmbet stelat ce se aseamănă cu cel de pe chipul meu fericit, și noi, eu și fulgii de pe chipul meu, alergăm prin lumina ce cade prinsă de fulgi în calea mea. Mătasea fulgilor țese o hartă albă în toată perfecțiunea lunii care sfidează noaptea întunecată și își reflectă aprobator prezența ce ne însoțește iubirea. Și tu mă iubești atât de mult!! „… îți amintești, Pierre, iubite, cum privirile noastre se intersectau în ploaie?…”

Nu mi-am imaginat vreodată să citesc pagină după pagină din Fiorul pe un scaun de spital, într-un salon de spital unde sunetul aparatelor ce susțineau funcțiile vitale păreau a fi singurele care aprobau ființa revărsată a unei femei cu sufletul îmbogățit de lupta de a păstra o iubire ce nu putea accepta o asemenea umilire a unei ființe umane. Iubirea dnei Mouelle l-a aruncat pe Pierre într-o moarte simbolică din iubire, una care îl făcuse un erou al unei povești de iubire. În schimb, trupul inert al iubirii perfecte zăcea pustiit de reacție pe un pat de spital, redus la o existență artificială impusă unui suflet prins între lumi, care nu lupta pentru nimic.

Dincolo de aparenta inutilitate a vizitelor mele în care îi citeam din cartea scrisă de iubita sa Mouelle, Fiorul din inima scriitoarei se strecura tot mai mult în măduva spinării unui trup inert ce devenise un portal către o lume surdă din sufletul intangibil al lui Pierre. Părea că rândurile pe care le citeam erau smulse vocală cu vocală, împletituri de silabe își desprindeau forma neagră și pătrundeau în lumea surdă a unui iubitor deformat de înghețul sufletului. Chipul ei frumos îi apăruse luminos în fața sa, iar de pe buzele ei conturate divin, definite de iubirea ce i-a fost adesea născută atunci când îți vorbeau, i-a șoptit numele: „Pierre!” Și, el a deschis ochii! Agitația din salon a crescut pe măsură ce fiecare doctor venea să exclame aceeași uimire ca ceilalți doctori.

După atâția ani, Pierre și-a revenit din comă. Iar eu am crezut că visez. Inima mi-a topit iarna în incredibila atingere a iubirii de pe pagini uzate de recitire. Eu am uzat paginile, iar Pierre le-a golit de cuvinte.

Va urma!

Cosmisian, Sept 2015 

Capitolul precedent aici!   Sursă foto: Google.

Capitolul urmator aici!

2 gânduri despre „Dezliterarea pe fuior de timp – Mouelle Roucher – 12 – Vizite ascunse. Eu am uzat paginile, iar Pierre le-a golit de cuvinte

  1. […] Capitolul urmator aici! […]

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: