Vorbesc versuri fără cuvinte, fără rimă sau metru

Vorbesc versuri fără cuvinte, fără rimă sau metru

Vorbeşte-i umbrei şi aşteaptă răspuns de la tăcere

Pe un fond muzical dramatic, un tânăr legat la ochi este aruncat la podea şi se zbate să îşi elibereze gura. Reuşeşte într-un final şi strigă: Vreau să vorbesc, vreau să vorbesc! Nu era nimeni acolo. Dacă ar insista mai mult, i-ar răspunde cineva? Nu cred. După câteva secunde de aşteptare, un sunet ca de umbră purtată de vânt îşi găseşte locul fix deasupra celui legat la ochi. Îi zâmbeşte alb, dar tânărul e trântit în întuneric. Nu reuşise să îşi elibereze decât gura. La ce folos să îi fie această eliberare în mijlocul întunericului, când nu îl vede decât o umbră zâmbitoare? Vorbeşte-i umbrei şi aşteaptă răspuns de la tăcere.

Am ridicat vocea și tăcerea a plâns

Pe jos am întins un cearşaf liliaceu, ca o pată de spumă de afine cu miere şi rouă. Era dimineață, iar vocea avea propria ei trebuință de a-și scălda trupul alb în lucele cald al unor strigăte cuibărite în sânul tău, nefirească tăcere. Am ridicat vocea și tăcerea a plâns. A rămas aplecată spre prima lacrimă vărsată și a atins-o calm cu o petală nedesprinsă încă de floarea cireșului sălbatic ce respira parfum. Ai săruta gura parfumată a unui cireș învelit în mister?

O adoram involuntar, dar o sărutam voit

Petalele de cireș s-au scurs parcă dintr-o dată la baza pomului și am crezut că astfel și-a pierdut primăvara rodirea. Petalele nu erau doar căzute la pământ, ele fremătau acolo, parcă hotărâte să renască într-o altă formă. Și-aveam dreptate. Mă simt tare mândru când am dreptate legat de freamătul petalelor de cireș. Din toate părțile, floare cu floare, petală cu petală, parfum ce le lega forma nouă își evidenția unduirea, născând în fața mea o tânără îmbrăcată în ea însăși, iar degetele mele au cutezat să o atingă. Primăvara era atât de parfumată. Îmi recita poezii de toamnă și liniște a nopții. O adoram involuntar, dar o sărutam voit.

Vorbesc versuri fără cuvinte, fără rimă sau metru

Încă doream să vorbesc, dar nu mai aveam ce. Am început să vorbesc versuri fără cuvinte, fără rimă sau metru. Rând după rând mi-am construit propoziții ce nu spuneau nimic. Doar mă auzeam de aproape, șoptind tăcere și tăcerii. Singura femei pe care aș lăsa-o să mă sărute adesea este, clar că da, tăcerea. I-aș vorbi pe limba ei dacă m-ar sfătui cum să o îmbrățișez pe tânăra floare a primăverii și să îi prezic viitorul ce o va transforma într-un culoar al tăcerii și al umbrelor. Toamna este o floare de cireș ce a înţeles că nu îmi poți întoarce spatele fără să îmi umplu ramurile cu petalele tale.

Vorbeşte-i umbrei şi aşteaptă răspuns de la tăcere

Am ridicat vocea și tăcerea a plâns

O adoram involuntar, dar o sărutam voit

Vorbesc versuri fără cuvinte, fără rimă sau metru

Adoram primăvara involuntar, dar toamna o sărutam voit.

(sursa fotografii – google)