Povestea acordeonului de pluș – Dosarul cu eșarfă roz

Povestea acordeonului de pluș – Dosarul cu eșarfă roz

esarfe_funde_botez_roz_1

Ultimul țipăt din capătul străzii. Apoi s-a așternut liniştea. Aleea care ducea spre casă era plină de cărți aruncate de la etaj. Am îndrăznit să mă las tot mai aproape de gardul floral și am citit titlul unei cărți. „Orhideea de nisip”, de Kimzi Althurkson. Nu auzisem de autoare. Liniștea continua să îmi fie aliat, astfel că am îndrăznit să pășesc printre cărți. O altă carte:” Ziua în care am naufragiat în balta din grădină”. Aceeaşi autoare. O carte albastră cu scris alb: „Semințele unui vis spulberat”. Aceeași autoare. Pare că cineva iubea mult scrierile acelei Kimzi. Un dosar prins cu o eșarfă roz zăcea aproape de spinii unui cactus abandonat, dar încă viu. M-am așezat pe iarba gazonului tunsă perfect la 4 cm, am cuprins cu unghiile nodul formal al eșarfei, așteptându-mă la orice. Erau notițe personale, scrise cu stiloul. Cine mai scrie astăzi cu stiloul? Pagină după pagină, scris ordonat de femeie, frumos conturat, încadrat perfect pe albul infinit al paginilor. La finalul unor pagini adormise semnătura moale a autoarei, „Kimzi, cu dragoste!”

Le-am adunat pe toate, m-am așezat pe banca curbată din fața casei. Mă gândeam că va coborî cineva până la urmă. Am început să citesc din dosar, pagină după pagină. Uitasem de tot și, pur și simplu eram pierdut în parfumul fiecărui rând, pagină, experiență, simțire. Ajunsesem să scap o lacrimă, apoi râdeam, o aprobam, o contraziceam.

Îmi scăpaseră două lucruri esențiale din vedere. Nu mai citeam de mult timp. Eram parte din lumea dosarului cu eșarfă roz. Cuvintele autoarei aveau puterea de a converti imaginația în delir. La un moment dat a povestit despre copilărie. Locuia într-un cartier rezidențial cu case la fel, nu știa pe nimeni, decât pe dna Rhena, o bătrânică singură cu multe pisici. Cât le mai îndrăgea. Își imagina adesea că a fost greșit plasată în casa acelor doi oameni, care țipau la ea să îi numească părinți. Dar, putea trece cu vederea țipetele de îndată ce intra în camera de zi a dnei Rhena, se așeza pe fotoliul uzat și aștepta să fie asaltată de pisici mieunitoare. Într-o seară, mama o prinde dur de mână și îi spune: „Cât de curând plecăm de aici, înțelegi tu, fată? Plecăm!” Ați văzut lumea unui copil în clipe ca acestea? Spulberată inimaginabil! Seară de seară ei se certau. Țipetele o ucideau pe fetiță. Gândul că va pleca departe de dna Rhena, de pisici… Deschidea ușa casei când începea emisiunea favorită a părinților. Nu mai exista copil, nu mai exista ceartă, exista doar sunetul televizorului. Cu volumul la maxim. Iar Kimzi ieșea din casă, se așeza pe treapta luminată gălbui de lampa de noapte. Și privea în jos.

Ați văzut un copil privind seara în jos? Știți ce vede un copil în acele momente? Nimic. Își vede viitorul. Nimic. Își pierde viitorul. Kimzi se mutase cu mama ei departe. Mama ei s-a recăsătorit cu un bărbat care îl întrecea pe primul. Anii scurși peste copilăria fetei au fost triști. Doar un lucru o mai bucura. Un acordeon de pluș. Îl primise în singura seară în care a râs cu un om. Acordeonul părea magic. Tot ce vorbea cu el scria… așa a scris mai multe cărți.

Al doilea lucru este tare jenant. Fără să remarc apariția ei, Kimzi stătea în tocul ușii și mă privea amuzată. Când am văzut-o, am dat să mă ridic, surprins, dar eram acoperit de scrisul ei, îl aveam pe mâini, pe picioare, pe burtă, pe ochi, pe limbă. Am exclamat: Kimzi! Sau, oare am întrebat-o dacă e Kimzi. Nu mai știu. Chipul ei alb, cu ochi mari căprui m-au făcut să înțeleg de unde provenea lumea ce m-a scris peste tot. S-a apropiat de mine, pășind parcă smulsă din visare, inundându-mi orice rezistență. Era ea. Era Kimzi. Mi-a zâmbit grațios. Un zâmbet irecuperabil. S-a așezat lângă mine, peste pagini și cuvinte, mi-a cuprins palmele de care atârnau cuvintele ei, gânduri strânse de încheietură, apoi mi-a spus: „Da, sunt Kimzi. Am așteptat ziua aceasta din copilărie, când te vedeam pe treapta casei mele în care priveam fix. Ți-a luat mult să mă găsești.”

Camera de la mansardă se umplu de lumina kiriannelor, acordeonul își îndeplinise misiunea. Kimzi era întregită. Rana copilăriei îi era vindecată. Copilul pierdut pe trepte revenise în sufletul ei.

Se poate ca tu să rătăcești de tine însuți și să te regăsești în ziua în care renunți să mai scrii? Pe bancă eram eu, înscrisul ei. Ne-am recunoscut după atât de multe pagini. Eram Kimzi. Sunt Kimzi.

(Sursă foto: dosarul cu eșarfă google)

9 gânduri despre „Povestea acordeonului de pluș – Dosarul cu eșarfă roz

  1. Lazăr Diana August 23, 2015 la 11:03 Reply

    Ce purtăm toamna aceasta ?
    http://wp.me/s6C8Xv-22

    • Cosmisian August 23, 2015 la 12:15 Reply

      Buna ziua, Diana. Vrei tu sa stim ce purtam toamna aceasta? Bine! Las link spre blogul tau. Bun venit pe pagina gandurilor neinfinite. La un moment dar o sa facem un ‘contract’ pentru vestimentatia personajelor mele. Le-am tinut pana acum in pas cu vara… Dar, vine toamna 🙂 Succes cu blogul tau!

      • Lazăr Diana August 23, 2015 la 12:19 Reply

        Hei, multumesc, sper sa nu deranjez insa cand esti nou trebuie sa ti faci cumva reclama!

        • Cosmisian August 23, 2015 la 12:22 Reply

          Pe masura ce vei vizita bloguri te vei integra in mici comunitati, de interese, de pasiuni comune. Nu te preocupa. Daca m-ar fi deranjat, nu iti aprobam comentariul. De la al treilea poti scrie fara sa te mai aprob… sper ca vei pune linkuri catre tinuta masculina… totusi, sunt barbat 🙂

          • Lazăr Diana August 23, 2015 la 12:23 Reply

            Uite, chiar e o idee foarte buna. Pana la urma nu doar femeile se imbraca. Cred ca mi-ai dat o idee buna de articol 😀

  2. sweet & salty August 23, 2015 la 01:55 Reply

    Vrăjită… stau cu dosarul în mâini și scrisul mă scrie…peniță magică… sunt vrăjită de Kimzi.

    • Cosmisian August 23, 2015 la 12:18 Reply

      Ma gandesc cum vei simti cand baiatul cu ochii verzi-argintii… Sunt onest cand spun ca de la un capat la celalalt al articolului nu am stiut ce scriu. Am scris privind in lumea respectiva.
      PS: S&S, tu ai vazut ca ai scris pe maini, pe chip?

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: