Povestea acordeonului de pluș – Kirianne – inima cu sânge alb

Povestea acordeonului de pluș – Kirianne – inima cu sânge alb

Jpeg

Kirianne – inima cu sânge alb

„Poveștilor le știu rostul! Poveștilor le știu rostul! Poveștilor le știu…” îmi repetam îngrozit că de această dată s-a mers prea departe. Sunetul pietricelelor căzute din tavanul inexistent urmat de praful tulburat ce leșina pe podeaua ca de sticlă, mi-a împins trupul ghemuit spre cel din urmă sprijin vertical. Te-ai trezit vreodată noaptea într-un întuneric mort care nu respira? Cât de mare e confuzia când realizezi că vezi întunericul dens ca o inexistență totală, de parcă ochii nu mai văd, ochii simt rece. Negrul nu mai este culoare acum, este o dimensiune, una a adâncimii fără margini.

Mi-am atins palmele între ele. Apoi mi-am inspectat întreg corpul. Senzația că încă sunt întreg, o ființă umană reală, mi-a devenit cel dintâi aliat, iar transpirația rece ce curgea pe coastele densului a început să cedeze. Mi-am întins palma cu ochii închiși ca să pot depăși incapacitatea de a vedea cu mintea. Am ales să nu mai văd. Chiar în acea clipă am simțit o pulsație gravă și am făcut un mâner tăios  întunericului ca să îl pot deschide. Nu am știut că pot face asta. L-am împins și exact în acea deschidere a erupt și contrastul.

Lumina mi-a fisurat tâmplele și am simțit că mi se lărgește întregul trup, luând dintr-o singură respirație forma unei făpturi mici, din nuanțe de alb intens, ochi de culoarea apei eliberate din corsetul unui munte dominant. Mânuțele subțiri mi-au atras atenţia de îndată ce mai multe astfel de lumini şi-au manifestat curiozitatea, parcă râzând între ele, la vederea trupului meu încă tranzitând între lumi. Brațele nu aveau articulații, mişcându-se pe notele unduitoare ale apei. Una dintre ele și-a atins capătul brațului de buzele mele și s-a retras cu o viteză uimitoare, de parcă ar fi fost în două locuri de-o dată. Am simţit un gâdilat pe buze, iar când am dat să îmi umezesc buzele, am realizat că nu am limbă. Instinctiv am simțit nevoia să deschid gura larg și pe nepregătite am auzit din gura ce o credeam umană, un țiuit nedeslușit. Kiriannele râdeau vesele. Kirianne? De unde știam eu că se numesc astfel? Mai neașteptat era faptul că le luam tot mai mult asemănarea.

Ca o adiere proaspătă de vânt, ceva ca o ființă se apropia de scena inițierii mele, o tânără cu trupul subțire și părul negru și lung, un negru ce era născut din anii îndelungii sale existențe. Când s-a apropiat puteam distinge chipul ei liniștit ca un nor alb uitat pe gulerul unui munte ce încorseta apă. M-a atins și mi-a sărutat fruntea.

– „Irette mă numesc!” Mi-a spus mai mult șoptit. „Bun venit în lumea kiriannelor înaripate.”

Dar eu, ce caut eu aici?

6 gânduri despre „Povestea acordeonului de pluș – Kirianne – inima cu sânge alb

  1. doarnicol August 15, 2015 la 08:07 Reply

    Fiecare cuvânt. ..fiecare rând este ca un prag, o trecere… Să cobori atât de adânc în întuneric încât să pășești ..dincolo și să devii ..lumină?! Sublim să transcenzi dincolo de ..dens, dincolo de formele trecătoare, …tainic pelerinaj. Calea unei …subtile alchimii din interiorul ființei… Este pur și simplu ..superb! De dincolo de lume…

    • Cosmisian August 15, 2015 la 15:40 Reply

      Am recitit ce am scris. Ai dreptate 🙂 Multe treceri, dar am scris putin. Inca nu imi revin de la imaginea kiriannelor. Nu am spus despre toate detaliile trupului lor, dar posibil sa fac acest lucru 🙂

  2. sweet & salty August 15, 2015 la 03:57 Reply

    Wow!!! Minunat ai scris. Irette, imaginea perfecțiunii. Un SF extrem de bine conturat, colorat, plastic.

    • Cosmisian August 15, 2015 la 15:35 Reply

      Imi place si mie de Irette. Am vorbit cu ea de cateva ori, desi mai mult am privit-o. Imi place mult linistea draguta din preajma ei, a trecerii de la un mister la altul cand te simti ca un adolescent indragostit… El, adolescentul, nu eu 🙂

      • sweet & salty August 16, 2015 la 03:48 Reply

        Irette e perfecțiunea. Nu poți să nu o iubești. E prea… iubibilă. 🙂

        • Cosmisian August 16, 2015 la 16:26 Reply

          Stau linistit eu in lateral si privesc cat de usor este sa o remarci pe irette. Perfectiunea feminina isi ascunde misterul in forme usor de recunoscut.

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: