Povestea acordeonul de pluș – Privirea băiatului

Povestea acordeonul de pluș – Privirea băiatului

Seară cenușie, cu puțin timp înainte ca sfera portocalie să își rotească mângâierea spre alte părți ale lumii. Ultimul părinte își luase băiatul mai târziu ca de obicei, invocând probleme la serviciu. Era deja un obicei. Prinsă în tocul ușii, m-am blocat văzând din nou același băiețel legănându-se lent în balansoarul din locul de joacă al copiilor. Oare e a patra oară când îl văd? Niciodată nu l-am văzut însoțit, părea și el la fel de cenușiu ca seara ce îi învăluia prezența. De fiecare dată dispărea la scurt timp, astfel că nu mi-a trecut vreo clipă prin cap să îl urmăresc până în această seară. Chiar am încercat să văd cu care dintre copii seamănă, bănuind că vine împreună cu unul dintre părinți. Am închis ușa ce dădea în coridorul principal al Grădiniței, și-am fugit spre Camera de depozitare a produselor sanitare, care avea un gemuleț înspre zona de joacă a copiilor.

Nisipul spre care privea băiețelul era aprins de ultimele blânde raze ale soarelui, iar el se uita fix pe acea pată de culoare. Aleea dinspre poarta principală își începea bucuria copiilor doar ziua. Acum priveam curioasă o scenă uluitoare pe care nu o voi uita niciodată. Gândul în sine îmi face pielea ca de găină, pentru că, mamă dragă, ce am văzut eu este din altă lume. Cum priveam eu spre copil, un tânăr înalt și subțire, cu părul auriu, lung până pe umeri s-a apropiat. Nu îl mai văzusem până atunci. S-a oprit în spatele leagănului și vorbea cu băiatul. Acesta râdea. Părea aprins la viață. Radia și râdea în hohote, strigând: Mai tare, mai tare! Tânărul l-a dat preț de câteva minute, ca mai apoi să îl oprească. Au stat puțin pe iarbă și au mâncat un măr. Eram tare curioasă ce face un posibil tată atât de tânăr la ora aceasta aici. Aș fi vrut să deschid fereastra, dar știu cât de tare scârțâie. Și, de câte ori am spus că o ung. A r fi ajutat.

Așezat în genunchi cu spatele spre mine, i-a înmânat băiatului ceva. Am văzut doar brațele întinse. Speram din suflet să nu mă surprindă cineva urmărind această scenă. Apoi, mi-a sunat telefonul și am sărit în sus de teamă. Erai tu, tocmai atunci trebuia să întrebi tu dacă mai avem zahăr pe undeva. Când am revenit la fereastră, băiețelul era iar singur. Cu greu puteam distinge ce ținea la piept pentru că sălta de bucurie. Apoi am încremenit. Am simțit cum privirea băiatului m-a surprins. M-a luat cu toate frigurile, iar eu mă știu femeie tare. Am evitat parcă puterea cu care m-a fixat, dar era în zadar. Ceva ca un acordeon de plus colorat îi era agățat de gât și se mișca, eu așa vedeam. Nu mai văzusem niciodată acordeon de plus. Nu știu dacă a mai văzut cineva așa ceva.

Nu destul mi-a fost că băiețelul m-a fixat cu privirea lui tare incisivă și pătrunzătoare, că mi-a fost dat mie, o femeie care credea că le-a văzut pe toate, să văd jucăria că se întoarce spre mine și mă privește. Am rămas nemișcată. Eram încurcată definitiv. Cele două ciudățenii frumoase s-au privit, apoi le-am văzut îmbrățișarea. Ceva uluitor s-a petrecut, nu îmi explic. Cum se priveau ei, acordeonul a scos o mânuță dintr-un buzunărel ca o clapă albă cu negru și l-a mângâiat pe băiat pe chipul ce reflecta tot mai puternic apusul soarelui. Apoi, ca un abur, cei doi, băiatul și acordeonul de pluș… Încă nu sunt sigură că am văzut, sau mai bine spus, nu i-am mai văzut. Chiar nu îmi explic.

Am încercat să furișez întrebare legată de un posibil frate, dar mă temeam să întreb direct. Poate te întrebi ce s-a întâmplat…

10 gânduri despre „Povestea acordeonul de pluș – Privirea băiatului

  1. […] Notă: A se citi în conexiune cu capitolul 2 – Click aici […]

  2. doarnicol Iulie 24, 2015 la 10:30 Reply

    Acordeonul acesta ..magic, dăruit de tainici binefăcători și surprins de priviri ascunse undeva candid prin preajmă, prinde cumva viață doar în strânsa îmbrățișare plină de bucurie a acestor copii minune parcă rătăciți prin lume!?… Iar apoi acordeonul pare să dea multă viață și strălucire și el la rândul lui, mângâindu-le cu drag chipul și luminându-le înfățișarea!… Poate ei simt totul ca și o mică regăsire a unei minunate părți din propriul lor suflet?.. Oricum ar fi, ..este pur și simplu frumos!

    • Cosmisian Iulie 24, 2015 la 10:51 Reply

      Tind sa cred ca ai dreptate. Daca nu ar exista acea conexiune, acea stralucirea produsa de prezenta acordeonului, acea bucurie a copilului, acea mangaiere, as crede ca disparitiile acestea sunt triste si negative. In jurul nostru se intampla adesea lucruri neobservate si neintelese… Eu unul, sunt un simplu cititor al acestor povestioare. Nu am idee unde vor duce ele, nu am idee cum sa dau de copiii disparuti.
      As spune din nou, cum am raspuns cuiva, „mai vine una” 🙂

      • doarnicol Iulie 24, 2015 la 11:10 Reply

        Atunci, pur și simplu, continuă să ..citești! Poveștile în sine sunt frumoase, ..frumos povestite spuneam, ..și nu neapărat tâlcul lor. 🙂

        • Cosmisian Iulie 25, 2015 la 13:50 Reply

          Talcul povestilor e mai important uneori ca povestea in sine. El cincepe fiinte de la zero si le naste iubire in interior de nici ele nu mai stiu de unde au aparut. Poate, spun eu asta, sunt fiintele rapite de acordeon…

          • doarnicol Iulie 25, 2015 la 14:35 Reply

            Tâlcul, da.. Nașterea iubirii în interiorul sufletului unei ființe este ..sfânt lucru, iar atingerea magică a acordeonului și răpirea lui luminoasă sunt pare-se ca și ..de dincolo de lume, sunt ca de vis.. orice făptură își hrănește sufletul, ..ființa și cu vise.. Iar cei dulci copii, ..un pic parcă triști, cu atât mai mult!..

            • Cosmisian Iulie 25, 2015 la 18:49 Reply

              Si, tocmai am publicat o alta intrebare 🙂

  3. sweet & salty Iulie 24, 2015 la 04:50 Reply

    Personaje triste și singure… tablouri pictate cu grijă, amănunțit… o femeie e martor la scenă, ea povestește… și motivul acordeonului de pluș. Hmmm. Interesant. Să vedem, ce urmează. Unde se duc dispăruții? E o planetă a acordeonului de pluș?

    • Cosmisian Iulie 24, 2015 la 10:00 Reply

      O intrebare foarte buna: Unde se duc disparutii? Si o observatie buna: motivul acordeonului de plus. Povestile cu putine personaje sunt adesea misterioase si greu de crezut. A subliniat-o si dna din istorisirea de acum.

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: