Valurile oceanului sunt aripile cu care acesta încearcă să zboare
Ți-ai dat părul din ochi, bretonul tău părea un deal însorit ce acoperă o cascadă albastră și senină, acolo unde se nasc curcubeie mici, încă ne înaripate. Puteam să nu te privesc? Trecerea degetelor tale subțiri spirala perfecțiunea părului tău, iar eu priveam. Gândul mi-a călătorit cu viteza dorului spre un univers în care noi doi stăteam așezați pe iarba unui petic de poiană, ascunsă de trecători și priveam misterul galaxiilor ce se delectau în jurul misterului cu care au apărut în ceea ce noi numim sus.
În fundal se auzea un pian alb, al cărei octave părea să fie paralelă cu zâmbetul tău. Mi-am așezat degetele pe încheietura ta să îți ascult pulsul. Știai că pianul îți îngâna muzicalitatea sângelui tău albastru? Mi-am așezat urechea pe partea stângă a pieptului tău să îți ascult inima. Simfoniile ce își desfășurau actele intens m-au cuprins de trup și m-au smuls din limitarea trupului meu în tine. Oceanul tău interior era tulburat de prezența mea, dar cum puteam să îi ofer asigurarea că nu îți voi face rău? Valurile oceanului sunt aripile cu care acesta încearcă să zboare.
Viorile se loveau între ele cu ritmicitate, rupând tăcerea nopții cu sunete nebune, alerte, iar inima ta își contracta dorințele. Lupta devenise incandescentă, lumina răzbătea din pieptul tău și s-a transformat în primele cuvinte pe care mi le-ai șoptit vreodată. În spatele agitației, noi valsam. Mi s-a părut greu să mă simt valsând cu tine alături de noi, și te strângeam la piept, și mă luptam cu oceanul tău protector, agățat de aripile lui, așezat sau mai bine spus, înfipt în spatele lui pentru a-l îmblânzi. Trupul tău era calm precum o dimineață în munte, dar inima ta, când vine vorba despre inima ta, oceanul încă era ostil. Tu știi oare cum am ajuns eu să fiu călare pe oceanul tău tulburat?
Vioara ritma sau șoptea. Știai că viorile vorbesc? M-am pierdut în anotimpurile pe care le inducea, iar vioara nu se oprea. Ți-ai închis ochii și ți-ai așezat capul pe umărul meu în forma gâtului unei viori acordate după forma buzelor tale. Ai rămas nemișcată, apoi oceanul a râs, potolindu-se brusc. Ți-am atins ochii și păreau liniștiți. Din ei picurau petale albe de flori nemaivăzute, iar imaginația mea le-a luat și ți-a croit o cămașa de suflet largă, brodată cu aripi de ocean. Am dat curs brizei oceanice, mi-am închis ochii să privesc lumea ta interioară cu sufletul, iar acesta și-a luat libertatea să mă inspire.
Oceanul și-a permis să își prindă zborul de norii zgomotoși cu frânghii de curcubeu. Cerul tău era plin de frânghii de curcubeu, unele subțiri şi prinse de degetele norilor, de parcă cerul era o păpușa animată de curcubeul împletit, altele libere, ce formau eșarfe plutitoare. La orizont se întrezărea un petic de mister, dar oare să fie adevărat? Oceanul tău interior era dispus să mă prezinte misterului din inima ta?
De ce îmi șoptești în plină noapte când nu ne aude nimeni? Am rămas îmbrățișați în mijlocul unui vals static. Te eliberează oare o strânsoare? Îmbrățișarea noastră este vie.
Profund, frumos si deosebit!
ApreciazăApreciază
Toate sunt o apa si un vant, cum spune vorba aceea luata cu grija de manuta. Apa este un bun pilot. Iar cand isi tine respiratia, e campioana la inot 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoase gânduri, foarte frumoase.
Felicitări! 🙂
ApreciazăApreciază
Vizita ta poarta ganduri frumoase, de unde si puterea oceanului interior de a zbura.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
un singur cuvânt: EXCELENT… ❤ esti un autentic magician al cuvintelor… 🙂 I'm serious.
* * *
P.S. suna superb în franceza:"les vagues de l'océan sont les ailes avec lequelles il tente de s'envoler…" si-n engleza:"the ocean waves are its wings with which it attempts to take off(to fly away)…"
ApreciazăApreciază
Sunteti dumneavoastra draguta. Excelent imi pare titlul in franceza: „les vagues de l’océan sont les ailes avec lequelles il tente de s’envoler…” Cred ca imi vor creste mie aripi de ocean interior 🙂 Multumesc pentru vizita!
ApreciazăApreciază
esti prea modest, iar eu, nu-s de loc „draguta”, ci sincera, directa, „la obiect”… 🙂 altfel tac…
* * *
cu bucurie si cu placere, stimate domn C… 🙂
ApreciazăApreciază
Va multumesc! Ma incurajeaza atitudinea si aprecierea dvs!
ApreciazăApreciază
Mi-a placut mult, Cosmisian!
ApreciazăApreciază
Ma bucura faptul ca ti-a placut. Am scris ascultand recomandarea muzicala. Probabil ca, daca as fi avut auz absolut, as fi scris mult mai frumos si mai extins. Dar, cum eu nu sunt intr-o stare buna dpdv muzical, atat am atins eu 🙂
ApreciazăApreciază
Nu fi modest, scrierile tale sunt picturi in cuvinte si cuvintele sunt emotii.
ApreciazăApreciază
Cand modestia este sincera, este spontana. Noi ne raportam aprecierea de sine la propriile valori si principii, dar nu de putine ori ni se spune contrariul. Atunci nu faci pe modestul, ci incerci sa te regasesti, ca sa nu stai sub zapaceala impusa de binevoitori.
Dar, eu stiu ca scriu placut, nu intotdeauna usor de citit, dar e o joaca frumoasa cu starile si impresiile nascute. Multumesc pentru apreciere 🙂
ApreciazăApreciază
Știai că viorile vorbesc? Sigur că vorbesc fiecărei cascade albastre de sub un eventual breton. 🙂
ApreciazăApreciază
Inseamna ca nu sunt singurul care crede asta. Asta ma face sa cred ca nu te indoiesti ca as fi imblanzit oceanul interior…
ApreciazăApreciază