Durerea de cap

Durerea de cap

Mi-am îndreptat privirea spre înainte, deși greu mi-ar fi să determin care este acest înainte într-o mare de nisip ars de gândurile ce frământau inima Soarelui, dar am privit. Căutam să opresc sunetul terifiant al ciocanelor ce păreau a chinui piroane ruginite de umedul nopții, dar oricât de mult mă apropiam de el, sunetul părea a rămâne pe loc, acel loc pe care nu îl vedeam. Doar țipătul metalic sfâșia tăcerea cu care mă târam pe abdomenul obosit, cu un picior alungit pe linia durerii de spate până în coada așteptării, străduindu-mă să înaintez cu piciorul drept ce apăsa nisipuri mişcătoare la orizontală. Iar sunetul încă era acolo, la fel de departe ca invizibilul ce strălucea spre apus. 

Mă forțam să pun capăt acelui strident zgomot, specific unui șantier invizibil în plin deșert, iar mușchii abdomenului s-au grupat așezat pe nisipul umbrit, formând șenile pronunțate în două rânduri perfecte. Mă târam luptându-mă cu lumina arzătoare a soarelui și țipam tăcerii din mintea mea ca să acopăr, de voi putea, zgomotul metalic invizibil. Oare înaintam spre propria-mi regăsire?

Mi-am înfipt unghiile în scoarța nisipului și mă târam după mirosul unui trup supra încălzit în soare. Aveam să descopăr că scoarța nisipului își tot schimba forma, poate ca să mă distragă, sau poate se plictisea să mă vadă înaintând atât de greu. Coastele îmi erau înfipte în nisip pe jumătate, cuprinse de rădăcini din fire subțiri de sârmă, iar vertebrele îmi șiroiau neîncrederea până la baza craniului. Doar acolo rămăsese o liniște perfectă și auzeam tot.

(Încercare nereușită și criticată de a descrie o durere de cap. Prea încărcat, mi s-a spus. Am aprobat că așa este, și am apăsat pe publică. În fond, e durerea mea de cap!)

(Sursa Poza)