Albastrul ca asfințitul este pe buzele clădirilor albe

Albastrul ca asfințitul este pe buzele clădirilor albe

BlueHope

– Ai simțit când ți-am atins albastrul ochilor? Ai simțit când am alunecat pe perfecțiunea nasului tău?

– Am ochi frumoși, nu?

– Frumoși? Mă simt ca un pictor fără pensule la el, iar buzunarele mele nu găzduiesc tuburi de vopsea. Când te privesc, îmi decupez ființa să te pictez cu ea, îmi storc sângele să îți pictez albastrul pur al ochilor tăi. Inima ta a creat o legătură intimă cu a mea, fără să ne fi auzit glasurile vreodată. Tu mi-ai vorbit prin perfecțiunea bătăilor unei inimi ce nu se oprește. Tu perseverezi și înflorești în două lumi ce se întrepătrund. Mă tem de pădurile ce înfloresc și nu sunt dispuse să-și lase petalele frânte de fluturi ce le-ar poleniza înflorirea. Ce ar fi înflorirea fără vibrațiile aripilor în plină noapte? Privesc cu drag pădurile ce își croiesc drum prin iarna dură, prin decorul orizontal al petalelor căzute ce ascund maturizarea și devenirea aproape de desăvârșire.

– Trunchiul copacilor mei și-a luat curajul de a învăța de la tine să nu se oprească. Și nu m-am oprit, chiar dacă abia mai puteam înmuguri, purtam în ramuri o povară ce îmi strivea sufletul ca o zăpadă de plumb.

– Îmi place că mă crezi și nu te îndoiești de sinceritatea din complimente, pentru că eu cred, pentru că tu crezi… cât de albastru este frumosul privirii tale!

– Ca al mării din Santonino când asfințitul este pe buzele clădirilor albe?!

– Albastru ca perfecțiunea diamantului Hope. Ochii tăi sunt perfecți din orice unghi, șlefuiți în caracterul sufletului tău nobil. Iar buzele tale sunt ca semințele unei rodii stoarse între piepturile noastre când îmbrățișarea noastră este tremurândă.

– Tu îmi vorbești ca din cărți!

– Eu te privesc strivit între apele albastre ale ochilor tăi și seninătatea chipului tău ca a lunii când e calmă, iar finețea tenului tău mă face să îi răsfoiesc filele cu chipul meu.

– Tu mereu îmi șoptești atât de frumos…

– Îmi îndes adormirea în ochi cu ambele mâini ca să mă pot desprinde de tine, dar cad pe pieptul tău și te visez. Îți simt degetele în părul meu.

8 gânduri despre „Albastrul ca asfințitul este pe buzele clădirilor albe

  1. HopeLess Septembrie 18, 2015 la 09:29 Reply

    „Albastru ca perfecțiunea diamantului Hope.” :)))) O coincidenta, dar care m-a incantat! 😀
    Minunat scris, ca de obicei!

    • Cosmisian Septembrie 18, 2015 la 09:58 Reply

      Cincidenta? Sa nu imi spui ca tu il ai, diamantul spun…?!

      • HopeLess Septembrie 18, 2015 la 10:02 Reply

        Shhh!!! Vrei sa ma „calce” hotii?? 😛

  2. dumitruichim Mai 8, 2015 la 00:59 Reply

    lecturat cu deosebită plăcere

    • Cosmisian Mai 8, 2015 la 06:33 Reply

      Ma onorati cu aprecierea dvs. Va multumesc pentru lecturare.

  3. Limbajul dragostei, cuvinte și culori, dans de sentimente… Interesant. Și eu am vorbit azi cu un prieten drag de pictură.
    În mintea, inima și imaginația mea culorile și cuvintele ajung de multe ori sinonime. 🙂

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: