Dispariția clepsidrelor – Antmogal și Eferteea

Dispariția clepsidrelor – Antmogal și Eferteea

Timpul. Măsurat în nisip roșiatic al munților de odinioară, sfărâmați pe Marte în durerile promițătoare ale dorului. Omul și-a luat măsura timpului de la fărâme disociate de munți, care au stat întotdeauna înălțate pentru a găzdui semețe căutări după împlinire. Dar azi, pășesc cu teamă pe cioburile clepsidrelor ce s-au stins de doruri după iubiri ce depăşesc timpul. Colțuri sferice de sticlă mi-au pătruns tălpile când încă nutream întoarcerea Melipsei, dar acum stau să oprească şiroaie de sânge nisipos ce izvorăște din mine.

Cine sunt eu? Sunt Ultima Clepsidră, Clepsidra Pulsatoare ce mărginește lumi unde iubirile par a fi nesfârșite și dorul, acea boală umană după iluzia sfărâmată aşteptării. Cine credea că dragostea dintre Antmogal și Eferteea va zace cu clepsidra lor pe nisipul planetei Marte? Ei nu credeau acest lucru. La nașterea fiecărei iubiri imposibile se formează pe Planeta Roșie câteo clepsidră plină de speranța că le va purta negreșit iubirea în presărarea timpului. Declarații atât de sincere ale inimilor lor, lipite cu sânge de sfărâmarea destinelor scurse prin gâtul subțire al clepsidrei le-a înnobilat iubirea și căldura cu care se căutau și se regăseau, cu care sfidau orice stea căzătoare de destin unitar. Dar, azi pășesc solitar pe cioburile multor iubiri.

Nu departe de locul umbrit al căutării mele am zărit o harfă de aur, a cărei însuflețiri și-a rătăcit firava ciupire pe măsură ce așteptarea a fost înlocuită de nepăsare, iar declarația iubitoare a ochilor în care izvora pasiunea arzătoare a fost înlocuită de sfâșietoarea întrebare: “Oare astăzi ți-am spus că te iubesc? “

Ultimul fir de nisip a căzut din pieptul meu și mi-am pierdut conştiență de timp. Antmogal căuta ce nu mai dorea, iubea ce nu mai prețuia, spera în ceva ce nu dorea să mai revină. Zilnic făcea acest lucru. Negreșit era clar faptul că un ciob al clepsidrei îi afectase discernământul. De cealaltă parte, Eferteea și-a strâns nisipul ce și-a prăfuit sufletul stins în cădere, ascunzându-l într-un cufăr pământiu, turnat peste amintirile pe care nu le mai putea ignora în momentele Apusului, căutând să arunce nisipul pătat de sângele lui Antmogal peste nisipul Clepsidrei Redevenirii. Dar, peretele Clepsidrei nu știa cum să îl redefinească pe noul Munte ce își sfărâma semeața ființă peste iubirea nesfârșită a Eferteei, o altă iubire ce îți va grava destinul disipat pe cerul altei planete. Ale clepsidre sparte, alte iubiri ce își strâng la gât eșarfa mov a iluziei. Iar eu, eu sunt doar o clepsidra solitară, fără nisipul însângerat al naivității cu care numesc ființe căutătoare dragoste și dor.

Disparitia clepsidrelor

Disparitia clepsidrelor. Sursa foto: nisipul însângerat al iubirilor dincolo de timp. (Foto google)

Mă doare faptul că nu îmi fărâmițez nobila ființă în iluzia unicității.

Oare clepsidrele vor renaște cândva?

5 gânduri despre „Dispariția clepsidrelor – Antmogal și Eferteea

  1. Cosmisian Septembrie 18, 2015 la 08:46 Reply

    Reblogged this on Cosmisian's Blog – Ganduri Neinfinite and commented:

    Mă doare faptul că nu îmi fărâmițez nobila ființă în iluzia unicității.
    Oare clepsidrele vor renaște cândva?

  2. ane Martie 22, 2015 la 17:15 Reply

    DA ,trebuie sa ai motive! Crezi ca firul de nisip mai poate reveni? el, cuprinde timpul, firul rosu, vise..iluzii…himere..nimicuri..lacrimi..bucurii..

    • Cosmisian Martie 23, 2015 la 17:49 Reply

      Posibil sa revina, dar este sub alta forma. Stiu un mester clepsidar pe Marte care topeste nisipul iubirilor ce depasesc timpul (clepsidrei lor) si il transforma in sticla din care creaza alte si alte clepsidre. Nu de putine ori sticle clepsidare au scris articole ca cel scris de clepsidra pe care eu am intrebat-o. Ea, clepsidra, avea un soi nisipos de deja-vu 🙂

      • ane Martie 23, 2015 la 20:59 Reply

        … o stea pe cer; apoi am construit acest blog.

        • Cosmisian Martie 23, 2015 la 23:13 Reply

          …un fir de nisip de pe Marte purtat de Lumiaris, in ochi mi-a fost pierdut. Apoi, am construit acest blog.
          ( Avea atunci doar opt ani. Noaptea nu a reuşit să-l ameţească cu a sa adormire; băiatul privea în gol. Tristă şi umezită în lacrimi îi era privirea. Tristeţea este o boală a ochilor. Te face să vezi totul prin ochii unui pictor orb ce pictează fără culori. Aţi văzut vreo pictură-om fără de culoare? Lacrimile sunt blânde domniţe ce luminează inima. Lacrimile sunt tinere prinţese de rouă ce şi-au îmbrăcat rochiile născute din curcubeu.)

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: