Picătura de sânge pe care nu ai gustat-o

Picătura de sânge pe care nu ai gustat-o.

Din departele minții mele auzeam trosnete ce se încovoiau în jurul trupului meu uitat în nesfârșita așteptare, undeva într-o pădure de munte, acolo unde Soarelui îi este permis să îmbrace în lumină și verde proaspăt pădurea unde mă pierdusem. Deveneam tot mai conștient de propria-mi transformare, iar spatele meu se conturase pe șanțurile stâncii pe care îmi prinsesem curajul de a sta drept.

Am reușit cu dificultate să îmi întind un braț în dreptul privirii mele, și arătam mai degrabă ca o încrengătură subțire de mesteacăn, o construcție uimitoare de vase lemnoase prin care seva răcoroasă îmi liniștea gura secătuită de lichenii argintii ce și-au înfiripat povestea în pielea chipului meu calm. Mi-am întors palmele să le privesc uluit de schimbare, coapsele fiindu-mi mesteacăn geamăn cu propria-i curiozitate de a crește din inima mea. Eram un om-mesteacăn fără rădăcini, cu o inimă scobită în pieptul umbrit de mistere pe care nu le știam decât eu.

Încet, asemenea şiroiului discret al unui pârâu din apropiere, fragmente de gânduri și amintiri își înfrunzeau apariția în mintea mea. Am început să tremur involuntar când mi-am văzut zilele petrecute alături de tine, fiind întru totul lipit de pieptul tău cât să nu pierd nicio bătaie a inimii tale. Dar, nu știam că tu mă minţi, că involuntar tu ți-ai înfipt în venele mele acele prefăcute în amorțirea ce semăna atât de bine cu iubirea ce credeam că o împărtășim cu demnitate și nebunie. Secundele ce treceau îmi înveninau inima absorbind întreaga viață ce îți conținea amintire cu amintire, gând și dorință, atingeri pe care doar amintirile ți le mai readuc în nopțile când realizezi cum m-ai transformat în omul-mesteacăn al iubirilor tale ascunse și veninoase.

Leșinul meu te-a înșelat. Ai crezut că ai stors întregul ființei mele, dar în adâncul inimii mele am o cameră făcută din noblețea ființei mele cu care ai fost iubită, acolo unde am păstrat o picătură de sânge, ce îmi conține întreaga iubire, neatinsă de înșelăciune sau nepăsarea cu care m-ai stors de umanitatea mea. Mi-am sfâșiat pieptul cât să îmi prind inima între ramurile tinere ale palmelor mele. Inima mea arăta ca o încleștare aurie a vieții, și pulsa o sevă plină de amintiri. Tu nu erai uitată, doar că nu mai aveam cum să te caut. Ar fi însemnat să te las să îmi furi ultimă picătură de sânge, acea existență ce te-a făcut comoară sufletului său. În centrul ființei mele de om-mesteacăn aveam o inimă ce pulsă sevă aurie a unui destin pe care l-ai ratat.

Picătura de sânge a unui om-mesteacăn este ceea ce tu nu ai gustat niciodată.

padure-mesteacan

Padure de mesteacan unde eu sunt o inima cu sange ascuns intr-o umbrita scobitura de fiinta umana. Sursa foto – Muntii unde nici google nu poate pune copyright, desi uneori ii este permis sa vada argintiul scoartei mele tinere.

8 gânduri despre „Picătura de sânge pe care nu ai gustat-o

  1. ane Februarie 17, 2015 la 14:37 Reply

    @cosmin Profunde amintiri „o cameră făcută din noblețea ființei mele cu care ai fost iubită, acolo unde am păstrat o picătură de sânge, ce îmi conține întreaga iubire, neatinsă de înșelăciune sau nepăsarea cu care m-ai stors de umanitatea mea.” Foarte frumos!

    • Cosmisian Februarie 17, 2015 la 14:55 Reply

      Puf de papadie ce esti! Iti place acea camera facuta din noblete, fapt care ma bucura mult. Si, ma bucura si faptul ca mi-ai spus acest lucru.

  2. Maria Februarie 17, 2015 la 13:41 Reply

    offff …….

    • Cosmisian Februarie 17, 2015 la 13:50 Reply

      Maria, off, off 🙂 Unde e of la mine in ganduri? Viata e frumoasa!

      • Maria Februarie 17, 2015 la 13:54 Reply

        da, Cosmin…viata e frumoasa. :)…of-ul il gasesc in picatura de sange. Atat!

        • Cosmisian Februarie 17, 2015 la 14:00 Reply

          Picatura de sange este o intreaga fiinta, cu ascunsele-i mistere. Este suficienta o picatura de sange ca sa realizezi cat de ascunsa imi este fiinta, iar acolo… nu se poate patrunde. Cat timp picatura exista, intreaga inramurire a fiintei pulseaza in seva ce izvoraste din aparenta infrangere secatuitoare.

  3. Irina Februarie 17, 2015 la 10:22 Reply

    Mă simt la fel de fascinată de poveştile despre mesteceni, e pasiune veche şi silenţioasă, aşa cum e şi mesteacănul, de fapt.
    Emoţionante rânduri…

    • Cosmisian Februarie 17, 2015 la 11:05 Reply

      Multumesc. O rabufnire de dimineata. Mi-am regasit picatura intr-un vis 🙂

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: