Dansul păpădiilor

Dansul păpădiilor

Zbâzzz, zgund, zzzzz! În spatele ușii se auzea un zgomot ca de poștaș, unul care și-a început activitatea în miez de noapte. Dar, am tăcut și m-am prefăcut că nu îi simt prezența. Dacă el aduce corespondența în miez de așteptare, eu de ce să nu îmi fac o cafea cu ghimbir? 

Trouk, pflu, plâc! Am pășit în șoaptă spre cutia de corespondență ce separa lumi și-am văzut o ramă făcută din tulpinițe de păpădie și-o scrisoare.

„Ce-ar fi putut să ne aducă împreună pe noi,

eu la răsărit, tu la apus,

decât o adiere?

Cine mai bine decât însăși păpădia ne-ar fi putut îmgemăna

ca într-un dans?

Când m-ai descoperit eram un fulg de păpădie,

iar tu, în zborul tău prin universuri m-ai descoperit

plăpândă, dureros respingând vreo atingere.

Şi ai ales distanța.

Ai ales să mă protejezi de la înălţimea vântului tău

şi de la strălucirea zâmbetului tău transparent.

Aş recunoaște că-mi eşti indispensabil,

dacă nu m-ai vedea zilnic în căutare de noi adieri.

Aş recunoaște că te doresc,

dacă nu mi-ai simţi tremurul petalelor în adorarea lor pentru lumină.

Aş recunoaște că te iubesc,

dacă tu însuți nu mi-ai simţi zborul ca pe propriul zbor.

Atunci aleg să tac.

Cuvintele le-am considerat de prisos,

pentru că păpădiile se iubesc în muțenia lor diafană.

Pentru că ele se simt dintr-o singură suflare.

Până azi.

Când Tristețea ta mi-a înghețat zâmbetul

şi m-a pironit pe un pământ rece,

lipsit de dragostea soarelui.

Şi am decis să-ţi mărturisesc.

Să-mi mărturisesc dependenţa de afecțiune,

dependenţa de vorbe frumoase,

dependenţa până la sevraj în lipsa ei, de iubire.

Dependenţa de păpădii…

Dependenţa de tine,

suflet zburător prin universuri mirifice.

Te iubesc, păpădie!

Te iubesc, iubitul meu de poezie!”

Dependenta de papadii

Dependenta de papadii (Sursă foto – Internetul plin de puful plin de dorinte)

Am rămas câteva minute lipit cu spatele de peretele rece ce sprijinea oftatul meu. Cine m-a pus să devin căutătorul unei păpădii unice între ele?

8 gânduri despre „Dansul păpădiilor

  1. Ice Ianuarie 21, 2015 la 01:44 Reply

    „Când Tristețea ta mi-a înghețat zâmbetul

    şi m-a pironit pe un pământ rece,

    lipsit de dragostea soarelui.”

    Oftez…oftez…oftez…

    • Cosmisian Ianuarie 21, 2015 la 02:04 Reply

      Nu ofta, fata a ghetii cu ochi plictisitori, iarna nu este ca tristetea, dar nici pamantul nu e ca soarele. Nu vei ofta mult timp, pentru ca soarele iti va dezgheta tristetea si o va inalta in vant.
      Ma bucura infrigurarea vizitei tale 🙂

      • Ice Ianuarie 21, 2015 la 12:09 Reply

        Aşa să fie! Să vină Soarele mai repede. Se lasă aşteptat! )

        • Cosmisian Ianuarie 21, 2015 la 12:31 Reply

          Intotdeauna va veni Soarele. Mai curand as spune, noi trebuie sa venim spre Soare, sa ne ridicam privirea cocosata spre schimbarea pe care o ca aduce el. Cine stie, poate asa nu vei mai avea ochii plictisitori 🙂

          • Ice Ianuarie 21, 2015 la 14:43 Reply

            Cine ştie…poate. Dar mă sperie schimbarea. 🙂

            • Cosmisian Ianuarie 21, 2015 la 15:15 Reply

              Schimbarea la Soare este intotdeauna buna, chiar si cand doare.

  2. Ice Ianuarie 21, 2015 la 01:42 Reply

    Chiar aşa…cine te-a pus???

    • Cosmisian Ianuarie 21, 2015 la 02:07 Reply

      Raspunsul este aici https://gandurineinfinite.wordpress.com/2014/02/22/mi-am-propus-sa-uit-complet-de-papadii-partea-a-patra-acorduri-de-violoncel/
      „- Iubite instrumente, adunate langă mine, vă rog să ascultați istoria devenirii unei flori de aur, cu părul prins în bucle de polenizare, o Păpădiță subțirea, cu voce sobră, dar iubită de tata mai era. Pe floare tata a iubit-o mult și când a lovit-o, dar ei s-au depărtat de-ngemănare, și doar în gânduri se mai caută, dar morții le e sortită orice-ncercare de a se regăsi, vai ce mult pe el îl doare. Pe mama mea cu părul buclelor de aur o cunosc puțin, lovită de trădarea proprie și izgonită din iubire, avea pe cap mahramă argintie, din suflet izvorâtă…

      Găsiți-mi mama, vă rog, căutați-o-n grabă, căci tata moare, grădina lui se stinge, iar sufletul său pereche se topește, aproape că dispare! Găsiți-o și-o convingeți de dorul grădinarului, că el o caută, o dorește, o vrea în rochia-i albă împodobită, o vrea să-i fie comoara sufletului lui. Nopțile lui sunt adesea goale fără cer sau lună, inima se trezește dimineața tristă, dar nu vrea să ne spună. Găsiți-o imediat, căci tatăl meu o vrea în brațele-i cuprinsă, de ați știi cu cât drag încă!”

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: