Dezliterarea pe fuior de timp – 3 – „Dedicație” (Fiorul – de Mouelle Roucher)

Dezliterarea pe fuior de timp – 3 – „Dedicație” (Fiorul – de Mouelle Roucher)

Trecuseră câteva luni de la Dineul organizat de dna Mouelle Roucher, iar mie lucrurile păreau a mi se fi așezat pe un făgaş lin, curat, astfel că am început să scriu. Dorul de Rorette mă vizitase tot mai des în ultima perioadă, suficient cât să mă inspire să îi iubesc până și absența. Încercările mele de a-mi găsi liniștea erau ca gheața iernii în fața soarelui de primăvară. Aș putea contura oare uitarea în forma cristalelor de gheață ce adăpostesc graba unui râu de munte ce-și rostogolește dorul în susurul din primăvara neuitării? Oare iubirea poate fi uitată?

Locuiesc în casa unor profesori plecați la țară. Le-am fost drag de când dl François Madolen m-a auzit vorbind despre puterea iubirii și a literei în istoria literaturii, când a mers acasă și i-a mărturisit soției sale cât de mult semănam cu fiul pe care cei doi și l-au dorit întreaga lor viață. Amândurora le-am plăcut, iar vizitele în casa lor pentru ceai în duminicile în care erau în Lyon au devenit cele mai frumoase zile din viața mea. Stăteam așezat pe covorașul gros din lână împletită doar ca să îi ascult cu cât drag se îngrămădeau să îmi povestească întâmplări din timpul săptămânii, vorbind mai mult în același timp. Acum, casa îmi este lăsată pe termen nedefinit în grijă, o casă plină de căldura emanată de sutele de cărți ce nu mai găseau odihnă pe rafturi simple de lemn. În spatele casei, soții Madolen aveau o cămăruță rustică, pecetluită-n lemn mirositor, o măsuță veche uzată de repetatele atingeri ale coatelor celor doi, parcă îi văd privindu-se la ceaiul fericit al îndelungii lor iubiri. Uneori cred că această cămăruță este magică, pentru că aici scrisul se dizolvă în simțiri nefirești, asemuite în grabă cu o primăvară ce șoptește munților să își trezească măreția, să lase pădurii dreptul la foșnetul frunzelor de toamnă, păsărilor dreptul de a frunzări iubiri cu chip de dans, iar aceste trăiri mă cufundă în dor, un dor chinuitor de prețios, oboseala plăcută a așteptării după imposibila iubire pierdută pentru neadevăr.

Astă seară am aprins fitilul umed al lămpii încețoșate de oboseală, mi-am așezat capul între pumnii închiși în dreptul tâmplelor și mi-am închis ochii, iar vocea ta, zâmbetul tău, căpruiul ochilor tăi mă adormiră chiar acolo, pe masă. Când m-am trezit în miez de noapte, câinii lătrau mai puțin decât strigau cuvintele pe care le așternusem pentru tine ca în transă:

„Scriu uitării să mă uite, las cuvântul să mă înfrunte, de-o putea să mă reducă la tăcere, aş vrea…

Chipul să i-l uite inima doreşte, sufletul de s-ar goli de trecut, mărturisesc că Eliberare! Aş striga…

Mă topesc ca primăvara, gheaţa inimii curge în râul ce te oglindea, să mă curg în albia portului..

Lasă-mi sufletul în pace, părăstește-al meu trecut, liniştea atunci va zace, în culoarea dorului…

Păru-mi este alb de criza pierderii ce m-a pătruns, respiraţia mi-este lentă, unde eşti, iubita mea?”

Am deschis geamul să privesc spre cerul înstelat, am inspirat profund și-am oftat cu aer proaspăt de dimineață nenăscută. Undeva în dreptul cerului pe care îl cuprindeam și eu cu ochii, te aflai și tu, draga mea Rorette. Viața ta și-a format propria ei măsuță de lemn, cu coate ce-au scrijelit cortegiul funerar al dorului tău pentru mine, lăsând urme nedefinite ale negării. Te văd oprindu-ți inima între bătăi, când ea pompează iubirii dor, când venele mă poartă adânc în trupul tău gol, al cărui veșmânt solemn este iubirea pentru mine, nepermisă de viață, o joacă a unui suflet de fecioară cuviincioasă.

Oare tu chiar m-ai iubit? Iubirea este consumată de ale ei porniri ce-au zburat pe cuvintele ajunse atât de blând în urechea mea? Aș vrea să tai pădurii lemnul greșelii de a iubi cu toată iubirea mea. Mă simt ca un bătrân stejar ce iar întinerește-n ale sale ghinde cu chipiu, clepsidra nemuririi ce ghinda o purta. M-aș reteza să simt din nou iubirea ce mi-o ofereai cândva, chiar de m-aș stinge ca o stea, doar să te am din nou.

Oftez din nou și bat coperta cărții dnei Roucher, Fiorul, ce nume, oare ce-aș găsi în ea? Deschid la prima pagină și mă prind cu mâinile de ambele părți, apoi privesc profund și-o simt, o simt pe tânăra Mouelle, iubirea ce în paginile următoare o reda:

„Dedic această carte iubirilor mele, acelor bărbați ce împreună au format bărbatul perfect. Idealizata iubire perfectă ce m-a făcut să caut un om ce s-o cuprindă a fost o himeră, o muncă de sisif. Am iubit cu ură. Primul bărbat pe care l-am iubit astfel este chiar tatăl meu, un om cu două lumi despărțite de anotimpuri. L-am dorit pentru mine, să-mi fie mie tată, nu unei alte lumi ce n-o putea cuprinde. Pentru anotimpurile în care mama mea înflorea, l-am iubit. L-am și urât, pentru o viață pe care nu o împărtășea cu noi, frumosul cel mai scump din viața sa… Ție tată îți dedic un petic din iubirea masculină, iubirea anotimpurilor.

Apoi, bărbatul ce-a făcut din mine visătoare

 (Michel Pépé – La Source d’Emeraude)

Va urma! Cosmisian, 26 august 2014, Timisoara

Capitolul precedent aici!

Capitolul urmator aici!

4 gânduri despre „Dezliterarea pe fuior de timp – 3 – „Dedicație” (Fiorul – de Mouelle Roucher)

  1. Camelia - Nicorina Edu August 29, 2014 la 11:54 Reply

    Trăiești alături de personajele tale o intensitate complexă de nuanțări. E un act de curaj să le așezi pe un postament suspendat. Le privesc, le interiorizez trezindu-mi vibrări date de echilibrul lor atât de delicat.
    E posibil ca dna Mouelle Roucher să fie acuzată de frivolități. dar felul în care și-a construit experiențele pe substanțe de suflet, îi oferă o mare capacitate de interacțiune umană și de câștig sufletesc.
    Dezvăluirea personalității sale îmi este curiozitate crescândă ca și pentru celelalte personaje, care par să-și evidențieze antitetic trăsăturile.
    O iubire singulară versus aprofundări de eros a mai multor relații, care, nota bene, dau individualități de trăiri (pentru această doamnă care lasă fiecăruia un loc distinct în suflet).
    Cine poate înțelege acest mecanism interior, o poate privi în ochi pe dna Mouelle Roucher!
    Am găsit un articol despre un proiect al unei femei care își găsește trăsături diferite în funcție de bărbații sau familia lângă care stă. Mi s-a părut interesant raportat la scrierea ta, dar este dincolo de mine ideea unei complicități de sens, pentru că scrisul tău literar este o valoare ce-și merită aprecieri înalte.
    Îți trimit totuși link-ul pentru a vedea această perspectivă dată de fotografii…
    https://ro.celebrity.yahoo.com/photos/cum-arat%C4%83-o-zi-din-via%C8%9Ba-unei-femei-al%C4%83turi-de-parteneri-din-medii-diferite-slideshow/via%C8%9Ba-unei-femei-se-transform%C4%83-%C3%AEn-mod-radical-%C3%AEn-func%C8%9Bie-de-partenerul-de-via%C8%9B%C4%83-dar-%C8%99i-de-mediu-photo-1409230948956.html

    Felicitări pentru o nouă creație care mă unge pe gânduri și simțiri!

    • Cosmisian August 30, 2014 la 09:55 Reply

      Am urmarit variatele autoportrete ale Fotografei DIta Pepe. E interesanta perspectiva acesteia. Nu am insa indrazneala sa ii adresez scriitorului sau dnei Mouelle Rouche cuvinte ce ar compara o viata misterioasa pe care o patrundem astazi prin intermediul scrisului cu cea a unor scenarii foarte posibile si realizabile.
      Ma simt bine sa citesc un comentariu atat de profund, insa e prea mult. Ce scriu eu este doar o insiruire de cuvinte care nu si-au gasit intotdeauna locul… ele, cuvintele, inca nu se regasesc. Multumesc pentru vizita. Sfarsit de saptamana insemnat!

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: