Dezliterarea pe fuior de timp – 2 – Fiorul – de Mouelle Roucher

Dezliterarea pe fuior de timp – 2 – Fiorul – de Mouelle Roucher

– Povestea mea începe în urmă cu mult timp, absolventa perfectă la jurnalistică, prea încrezătoare în profilul sobru pe care îl impuneam în toate reportajele pe care le realizam printre cei ai ținutelor militare. Ai crede, tinere scriitor, că o domnișoară de obârșie controversată precum a mea a fost, a devenit jurnalista rebelă pentru a contracara experiența aridă și deșertică a familiei mele, unde sentimentele erau noțiuni pierdute ale unei limbi moarte, rar studiate în vreo Universitate cu pretenții. Ai crede acest lucru, spune?

Mă privea sigură pe sine, dar părea mai curând preocupată de cu totul altceva. Altfel, de ce ar fi dorit să îmi povestească de la început? Buzele ei mângâiau cuvintele mai senzual decât orice atingere, iar ochii ei clipeau lent, privindu-mi reacțiile. Mă simțeam inconfortabil de plăcut în prezența unei astfel de eroine a creație literare. Din când în când mișcam din cap pentru a-mi arăta prezența.

– Tatăl meu a fost colonel în marină, pleca adesea pentru perioade lungi, ca în adolescență să cred că trăia două vieți, iar noi, cei de pe uscat îl împărțeam cu altcineva, din altă parte a mării, a oceanului necunoscut nouă. Avea însă ceva aparte, al lui. Om cu o structură intelectuală desăvârșită, iubitor al artelor și colecționar de rarități aduse din diverse locuri ale lumilor lui, tatăl meu, distins om de stat, efervescent în mediul politic al vremii, o iubea pe mama într-o manieră demnă de un gentleman. Când revenea din cealaltă lume a sa, îi lua foarte puțin timp să o recucerească pe mama, apoi îi vedeai nedespărțiți. Iar, dacă mamei îi era la îndemână capacitatea de a sucomba în fiecare toamnă a relației lor, pentru a învia în voalul alb al așteptării, cu mine lucrurile stăteau într-un cu totul alt anotimp al existenței. Îmi doream să devin prima ființă umană care să nu ancoreze în anotimpurile impuse ale relației de conveniență pe care părinții mei o îmbrățișau, uneori chiar mai strâns decât se îmbrățișau unul pe celălalt, fapt ce a făcut din mine o tânără enigmatică. Îmi jucam bine rolurile, aproape de perfecțiune.

– Doamnă Mouelle Rocheur, mă tem că sunteți mai mult decât o ilustră nuvelistă, romanciera căutării mele. În prezența dvs, mă încearcă stări contradictorii, iar capacitatea dvs de a contura personaje este, până la urmă, o formă complexă de a coexista cu mai multe fațete ale unei ființe complexe, pe care unii le limitează până la ridicola expresie de actor. Actoria este mai cu seamă o tânără cu frânturi de ființe, iar vocea ei este atât de intim legată de noi, încât…

– Da, dragul meu, o actriță este ecranizarea unei scriitoare. Cele două au un suflet comun. Scriitoarea concepe ființe, le definește caracterul și traiectoria după bunul său plac, pe când actrița este expresia sufletului, ecranizarea feminină a… Cred că lumea este mai aspră cu o actriță decât cu o scriitoare. Scriitoarea nu răspunde de recuzita pe care mintea unui cititor o aduce în scenă. Dar, o actriță poate îmbrânci ca o nesuferită pe bietul spectator, făcându-l să uite că este un simplu posesor efemer al unui fotoliu din amfiteatru. Actrița este scenarista sălii de teatru, acea ființă care seduce spectatorul să participe cu fiecare bătaie a inimii sale într-o reprezentare ce îi este cu totul necunoscută.

Îmi doream să pot nota această comparație. Scriitoare, actriță, spectator… Tremuram cu degetele pe cupa de șampanie, neatinsă încă.

– Revin la tatăl meu, dragule. Nu puteam fi ca mama, nu puteam îmbrăca voalul așteptării din efemera primăvară a căsniciei lor. Așteptarea și iertarea aparțineau unei soții, nu unei fiice care nu avea anotimpuri. Mi-am dorit să am un anotimp al meu, pe care să îl ascund după frunzele tinere ale unei păduri din apropierea reședinței noastre de vară, dar pădurea mea nu putea ascunde decât scoarța neșlefuită a contradictoriului. Am scris multe despre mine.

Privindu-mă cu ochii umezi, mi-a cerut să mă alătur invitaților.

– Bună seara, dragii mei. Vă mulțumesc pentru îngăduința de a vă alătura unei simple iubitoare a scrisului. Observ eu cu delectare că ați intrat repejor în atmosfera acestui dinei, că mai că sunt tentată să nu vă spun despre noua mea carte.

Au râs cu toții. Apoi, dna Mouelle a cerut unui asistent un volum de carte pe care l-a cuprins cu ambele mâini, privindu-l îndelung. A oftat și a spus: Fiorul! Aceasta este cartea pe care fiecare dintre voi o veți primi astăzi. Ea vorbește de la sine.

Vă mulțumesc pentru onorarea invitației și vă doresc o seară minunată!

Va urma! Cosmisian, 21 august 2014, Timisoara

Capitolul precedent aici!

Capitolul urmator aici!

7 gânduri despre „Dezliterarea pe fuior de timp – 2 – Fiorul – de Mouelle Roucher

  1. runnerintherain August 24, 2014 la 15:26 Reply

    aştept continuarea! 🙂

    • Cosmisian August 24, 2014 la 16:35 Reply

      Ma bucur ca I’ll astepti. Cel putin nu sunt singurul 🙂

  2. johncoyote August 21, 2014 la 01:06 Reply

    The book sound very entertaining and interesting.

    • Cosmisian August 21, 2014 la 11:45 Reply

      It is wonderful that you enjoy it. Thank you for visiting my blog. You are welcomed at any time.

      • johncoyote August 21, 2014 la 12:07 Reply

        I will research the book when I have some free time and you are welcome.

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: