Mi-am propus să uit complet de păpădii. Partea a șasea. Gând prin despufare

Mi-am propus să uit complet de păpădii.

Partea a șasea. Gând prin despufare

Pe când sclipeam de fericire, că floare iubitoare mi-a venit, un băiețel zâmbea spre mine, înalt și subțirel, aproape că dansa. Am stat pe gânduri de îl știu, dar mintea goală îmi era, deși afară vai, încă zi era. L-am întrebat ce are, de ce zâmbește unui bătrânel ca mine ce are pământii genuchi, un grădinar ce încă mai cultivă așteptarea, un nimburuc ce singur a rămas cu gândul că în mine niciodată nu vei mai rătăci. Dar, întrebarea mi-a rămas pe buze doar…

Suflată erai de vânt în forma ta de puf, spionul iubitor al sufletului meu de dor cuprins și tensionat. Am vrut să fug spre tine, s-alerg, că poate brațu-mi să te prindă va putea, dar vântul te luat din palma mea și tot așa. M-a înviorat să cred că iar te joci cu mine, distinsă floare iubitoare, o păpădie ce-mi dansai pe vârfuri, o balerină-floare. Erai chiar tu, sau sora ta mai mare? O altă întrebare…

De dimineață, pe când din roua de pe frunze oglindirea-ți culegeam, m-am întrebat ce faci, când după devenire, sămânța ți-ai lăsat să prindă rădăcină, familie ți-ai format. Să fie cu putință ca păpădia să își schimbe nebunia și să prindă rădăcină într-o grădină unde, pe lângă puf înaripat, să mai existe și un grădinar, un alt bărbat? Mi-e greu să recunosc că felul meu de-a fi e diferit, că n-am avut o naștere pe care să o știu, de care nimeni n-a vorbit. E dificil să te trezești într-o poveste diferită, să vezi în flori de orice fel plăcerea cultivării în forme și culori, dar să îți simți plăcerea într-o firavă ființă, sălbatică, grădinăreasa sufletului meu, o păpădie.

Mă roade sufletul să recunosc, să spun, mai bine nu o fac, of, mai bine da, când tu erai medicamentul pentru suflete sărace, negre chiar, eu te-am despufat, în somn erai, iar eu am smuls ceva din tine, recunosc, am făcut ceva lipsit de modestie, pentru că acea despufare e în mine, îmi curge-n suflet, pulsează în ritmul dorului, al așteptării după tine. Aș spune că regret că te-am lăsat să pleci, mai bine te mâncam întreagă, aveai destul loc în inima mea, cât de un deal și o câmpie. Aveai atâta loc…

????

Ce eu doresc de logică nu e cuprins, mă face să mă simt cu totul deplasat și chiar cuprins de nebunie, să stau după un gard impus și să aștept ca din senin să-mi crească din pământ o păpădie, sălbatica ce nu-i a mea, ce devenirea își trăiește într-un mediu cu totul diferit, ce își va defini schimbarea în jurul valorilor pe care abia le intuiesc, pe care chiar de le ating în suflet și mă fac să mă simt al tău, sunt doar o încrustare în ființa mea, acolo unde fug de lume, de umbrele din viața mea, acolo unde mă ascund de mine, pentru a mă afla…

Și uite așa, un oarecare, un nimburuc pierdut în propria-i poveste, visează la o viață în care să simtă bătaia inimii ascunse în prea aleasa sa. Dar, pentru a simți e nevoie de timp, e nevoie de atingere, dar acestea nu sunt ale lui, cum oare ar putea?

Spunea adesea păpădița lui, naiv și repeta: „Avem tot timpul ce formează lumea, nu te grăbi, mă vei avea”, oare îl avem la dispoziția noastră, să fie timpul sclavul iubirii noastre, tu crezi că el în loc va sta? Oare-l avem şi ce facem cu el? Unde ne regăsim ființa cel mai adesea, de nu acolo unde și inima și trupul formeaz-o casă, cu mine, cu tine, iubita mea?! De-aș încerca să fiu mai rațional, ca oamenii să spunem, cu capul așezat pe umeri, cu coloana vertebrală integră, aș spune că nu poți trăi cu capul în nori… că raționamentul ce impune ca inima să fie unde ți-e și lumea, aici nu este acceptat… Lumea te condamnă pentru deținerea unei alte lumi. Cine ți-ar acorda un zâmbet și înțelegere pentru o altă lume, în care-aș exista?

Băiatul mă cuprinse dur de umăr și spune: „Hei, moșule, nu adormi, trezirea, nu mai privi în gol, nu mai visa. Cine ar concepe ca un grădinar să aibă pretenția de a regăsi o ființă minunată în lumea ei, sălbatică adusă din iubire în lumea sa? Tu vrei ca păpădia să locuiască pentru tine într-o grădină, să-ți umple de polen năsucul, degetele și-apoi și inima?” Cuprins de admirație pentru ce vedea, a înțeles delirul grădinarului, pe nimburuc îl strânse-n brațe, poate chiar îl înțelegea.

El vrea ca delirul său nebun ce ar trebui să țină cât o adiere fină a unui vânt, să îi fie pe ascuns, în taină, povestea. Dar, cine în lumea cunoscută de băiat ar vrea să înlesnească dragostea dintr-o poveste, cine ar vrea un visător, cine ar vrea un nimburuc, acea ființă altfel?

Cum vântul joacă roluri pasagere, aduce într-o mână veste, deși nu spune de la cine vine, e prea ușor să nu aflăm, dar mai bine să citim cu nimburucul ce i-a scris cu sufletul, a sa sălbatică iubire, o păpădie-n devenire. Și-ar fi așa:

„Nu pot să-ți spun ce-ascunde a inimii bătaie,

dar tu răspunsu-mi știi, îl ai în tine.

Cine are nevoie de o dragoste dintr-o poveste?

Noi? Noi doi avem nevoie, să nu mă lași uitării.

Noi suntem trăiri ale inimilor iubitoare, iar ele ne fac ce suntem,

două ființe altfel, cu sufletul atât de parfumat și mare.

Te iubesc, chiar dacă iubirea unei păpădii e mai ciudată.

Te iubesc chiar de adesea doare. Cine separă ciudatul de neciudat?

Sunt devenirea, o păpădie în plină transformare.”

2 gânduri despre „Mi-am propus să uit complet de păpădii. Partea a șasea. Gând prin despufare

  1. […] De dimineață, pe când din roua de pe frunze oglindirea-ți culegeam, m-am întrebat ce faci, când după devenire, sămânța ți-ai lăsat să prindă rădăcină, familie ți-ai format. Să fie cu putință ca păpădia să își schimbe nebunia și să prindă rădăcină într-o grădină unde, pe lângă puf înaripat, să mai existe și un grădinar, un alt bărbat? Mi-e greu să recunosc că felul meu de-a fi e diferit, că n-am avut o naștere pe care să o știu, de care nimeni n-a vorbit. E dificil să te trezești într-o poveste diferită, să vezi în flori de orice fel plăcerea cultivării în forme și culori, dar să îți simți plăcerea într-o firavă ființă, sălbatică, grădinăreasa sufletului meu, o păpădie. (sursa) […]

  2. araoimi Ianuarie 6, 2016 la 23:30 Reply

    Hmm..rămâne prin „despufare”, agățată pe fire de vânt, să nu încerci să uiți de ea !
    E minunat !

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: