Etiére – Povestea primei păpădii nimburucești. Capitolul 3 – Păpădița ta iubitoare

Etiére – Povestea primei păpădii nimburucești. Capitolul 3 – Păpădița ta iubitoare

De mult timp nu ne-am mai văzut. Căsuța ta acoperită cu mușchi umezi din pădure este de mult uitată. De multe treceri de suflet nu am mai simţit mirajul cuvintelor nebune. Ce se întâmplă? Nimic? Ne-a obosit miracolul?

Ştii, a cere unui grădinar să fie al unei singure flori, e ca şi cum ai cere zilei să nu apună. Tu eşti ce eşti şi nimic şi nimeni nu va schimba acest lucru. Eu nu îmi doresc să schimb nimic la tine şi nu doresc să fii al meu, doresc să fii ce îţi doreşti şi ce te face să vibrezi.
Tu te schimbi încet, încet. Te transformi în grădinarul cel de toate zilele, om decent, diplomat, tot timpul cu zâmbetul pe buze, tot timpul săritor. Dar, eu nu doresc să te am în lumea ta, unde ai spera ca pe un umăr pe care mi-l oferi să îmi plâng tristeţea.
Eu îmi doresc nimburucul grădinic, acel grădinar al sufletului meu. Ştii de când nu ai spus că sunt păpădiţa ta? Ai uitat că sunt şi tănița, o floare ascunsă după buruieni în spatele grădinii tale.
Te pierzi în conversaţii seci ale lumii tale, devii grădinarul plictisit şi rutinat. Mie nu-mi place şi încerc să îţi ţin tonul, dar încet încet, dispar în nefiinţă.

Îmi doresc

Îmi doresc să am aici cu tine, în grădina noastră, o fiinţă asemeni mie, un suflet drag, un iubitor al cuvintelor, un făuritor de idei nebuneşti şi cuvinte nerostite.
Îmi doresc un prieten, amic, iubit, un om deosebit, nu profesorul ce începe zi de zi să scrie o singură frază copiată la indigo, ce o spune studenţilor lui. E adevărat că în Lumea celor ce Umblă, tu ești… profesor de filosofie? Profesor sau grădinar…

Reciprocitatea? Ce cuvânt măreţ! Ce vis îndrăzneţ! Ştii de când nu am spus o frază lungă, plină de micisme ce înfioară? Ştii de ce? Pentru că practic nu mai simt, nu datorită ţie, ci datorită mie, pentru că nu mai simt reciprocitatea nebună, ci numai sentimentul de grădinar-floare, ce mă omoară uşor, uşor… şi uite, petalele-mi de vânt sunt luate toate. Vrei tu oare asta?

Îmi doresc să pot să îţi spun ce nu pot spune nimănui, gânduri tainice şi ascunse ce se lupta să iasă la lumină, dar nu am cui le rosti. M-ai lăsat cu inima închisă. Tu știi cum este să rămâi cu inima închisă, fără dreptul de a vorbi? Îmi doresc să levitez cu sufletul şi trupul alături de tine în nefiinţă.

Îmi doresc să…, dar ce nu îmi doresc?

Şi, nimburucule, nimburucul meu drag, gândul ce te înfioară când îţi înfloreşte grădina nu mă deranjează. Ce eşti tu pentru mine, păpădiţa ta iubitoare şi sălbatică, îmi e mai mult decât drag şi nici o lume întreaga nu mi-l poate lua, dar îl vreau înapoi, pentru că simt că dispare şi mă doare.

Ştii că eu uneori dispar. De fapt, atunci când o fac, visez şi redevin. Fiinţele din Lumea celor ce Umblă, oameni cum le spui tu, sunt făcute, după cum ştii, la fel. Ce le separă între ele, sunt sentimentele şi visele.
Vreau să visez frumos cu tine! Îţi aminteşti când îmi povesteai despre grădina ta? Îmi lipsesc cuvintele tale…

Îmi doresc, să ştii, îmi doresc să ştii că sunt aici pentru tine şi cu tine, că eşti esenţa vieţii mele acum. Dar, te rog, nu mă planta în grădina ta ca pe o expoziţie de petale galben de soare, doar ca alţii să mă plivească dintre flori cultivate crezând că le dăunez… și să mă pierzi fără să știi…

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: