Povestea melcului zburător – 9 – Cuibăriri

Povestea melcului zburător – 9 – Cuibăriri

 Nu mult mi-a luat să constat că dorința Andrei pentru poveștile de seară s-a redus simțitor de la seară la seară. Mi-am spus că s-a săturat să audă aceeași poveste din nou și din nou. O poveste este fantastică doar cât timp o crezi. De îndată ce credința se risipește, personajele poveștilor se topesc precum zăpada o face pentru a înota împreună cu sora ei, râul. Nu știam despre Mulfi cel deosebit. Singurul atribut pe care i-l puteam acorda melcului Mulfi era doar acela că a oprit exodul melcilor spre Casa Melcilor pe care o îngrijea Andra.

Pe de altă parte, nu e chiar sănătos să îmi văd fetița preocupată de melci. Ajunsese o împătimită a melcilor. Mi-aș fi dorit să…

Telefonul fix din sufragerie sună.

– Bună seara! Sorin aici!

– Salut! Surpriză! Sorin e acolo. Nu mă așteptam să răspunzi astfel. Îmi pregătisem și eu o replică, dar mi-ai ruinat introducerea cu sofisticăciunile tale. Sunt Amalia. Hai că intru la voi la un ceai.

Tonul vocii Amaliei era agitat. Amalia era o ființă ruptă de lumea noastră. Îmi închisese telefonul înainte să mai spun un cuvânt și era deja la ușă.

– Amalia! Uh! Ce aer proaspăt ai adus.

– Și înghețată, omule. Ce faci, hai că vreau să mă arunc pe un fotoliu, că sunt frântă.

– Dă-mi haina să o pun în cuier. Intră și ia loc. Merg să aduc boluri și lingurițe.

– Unde-i pitica să îi dau o pupică? N-am mai văzut-o de ceva vreme. Abia aștept să mă joc în părul ei de prințesă visătoare.

– Doarme! De câteva seri se retrage în camera ei și e puțin cam liniștită pentru sângele ce-i curge prin vene, dar parcă aveam nevoie și eu de puțină relaxare. Ce te aduce pe la noi?

– Se vine doar cu motiv la tine? Am vrut și eu să te văd, să te aud, să… apoi s-a blocat privindu-mă cu lingurița suspendată aproape de buze. M-am așezat pe canapeaua ce atingea brațul gros al fotoliului unde și-a cuibărit trupul, cât să o privesc în ochi.

– Sorine, tu te-ai gândit să, știi tu, să mai ieși cu cineva? Poate vei găsi o fată pentru tine, o prietenă pentru Andra. La un moment dat va trebui să faci asta, pentru Andra dacă nu pentru tine. Viața trebuie să meargă înainte. Sunt sigur că și Cristina s-ar bucura că nu te-ai resemnat.

– M-am gândit, să nu crezi că nu. Dar, cine s-ar uita la un bărbat cu o fetiță căreia mama i s-a dus? Cine m-ar vrea oare cu adevărat, până la punctul în care să își dorească o familie nebună ca a mea? Nu aș tolera o relație din care Andra să piardă. A pierdut un părinte. Este destul pentru un copil, pentru orice copil…

– De ce ești atât de dramatic? Oamenii sunt ființe iubitoare, sociale și dornice de a întemeia familii… Dar, lasă asta, cheam-o pe prințesă.

Amalia fusese o bună prietenă din liceu. A fost mai mult plecată din țară la studii prin Austria. Cânta la oboi în Orchestra Filarmonică din Viena, iar acum venise în țară cu un contract de 2 ani. Deși nu o văzusem de mult, rămăsese la fel. Îmi plăcea. Dar, nimic mai mult.

– Andra tati, ieși din cochilie, melc melc mic ce ești. Haide că a venit Amalia la o înghețată. Am bătut la ușa Andrei pentru că știam că se preface că doarme. Am bătut până s-a ridicat din pat, cu brațele întinse în față, făcând pe somnambula. A intrat cu brațele în mine bătând pasul pe loc până când m-am dat din fața ei și i-am permis să treacă pe lângă mine. Cu pași calculați, Andra s-a apropiat de fotoliul în care era așezată Amalia până a ajuns în dreptul lui, apoi s-a cuibărit în brațele Amaliei, făcându-se că doarme. Amalia a acoperit-o cu o îmbrățișare foarte caldă, apoi a sărutat-o pe frunte, aranjându-i părul. Îmi era drag să le privesc cuibărindu-se amândouă în brațele fotoliului.

– Tu copil frumos, am auzit că îți plac melcii. Când eram mici, după ploaie ne adunam la scara lui tanti Georgiana și mergeam prin tot cartierul să îi salvăm pe cei rătăciți. Am auzit că tu ai o casă pentru ei. Ridicând din sprâncene cât să smulgă de pe chipul blând al Andrei un zâmbet cât de mic. Haide să mâncăm înghețată și mă duci tu bine, bine să îi văd. Ce spui, copil tare frumos?

Andra părea că prinde culoare. Melcul… o moluscă atât de comună a devenit lumea fiicei mele. Să nu uităm că povestea despre melcul care zboară spre lună este pur și simplu o fascinație pentru ea. S-a ridicat, sprijinindu-se de pieptul Amaliei și a exclamat:

– Eu vreau bolul roz că e cel mai mare! Și vreau din aia și din aia și din aia… arătând spre cutiile de înghețată.

Am povestit mult, iar Andra s-a ales cu cel puțin trei stiluri de împletituri pe care le admira în oglindă preț de câteva secunde apoi cerea o altă împletire. Erau fericite împreună. Andra i-a povestit despre melcul ei cu mâini și picioare. Părea că povestea ei era destul de diferită de cea pe care obișnuiam eu să i-o povestesc seară de seară. În timp ce eu pregăteam cina, fetele au petrecut destul timp în spiritul lumii fantastice a unui melc ce zbura și a unui fulg-fetiță de păpădie ce plecaseră spre Țara Meșterului de Calcar, unde urma să aibă loc un eveniment uluitor chiar și pentru lumea poveștilor și anume, lui Mulfi urma să i se pună aripi cu care să zboare spre Lună.


Eu: Ai văzut? Un melc cu aripioare!

Andra: Cum să existe așa ceva?

Eu: Dar, de casă zburătoare ai auzit?

Andra: Păi din povești, da…

Eu: Dacă există casă zburătoare, cum melcul are și el una în spate, de ce să nu aibă o casă zburătoare și el?!


– Cina este așezată pe masă, prințeselor! Gătisem Piept de pui în sos de ardei roșu cu usturoi, o salată de roșii cu castraveți și mărar și, piure de cartofi cu frunze de rucola așezate vertical, ca să imit o pădure fermecată. Cred că le-a plăcut. Cel puțin au mâncat pe săturate.

– Sorin, ai auzit că vineri va fi o eclipsă totală de soare. Se pare că Luna are planuri mari.

– Ce e o eplisă? Întrebă curioasă Andra. I-am explicat cum ne-am priceput noi cu un măr pe care l-am așezat în fața unui bec. Sunt sigur că Andrei îi va plăcea.

– Ama, rămâi la noi în noaptea asta? Dormim amândouă în camera Verde! Haide spune că rămâi.

Situația era de așa manieră că Amalia se simțea tare încurcată, deși nu cred că m-a depășit pe mine. Insistențele Andrei au câștigat. Fetele au dormit în camera verde, cum numeam noi camera de oaspeți, iar eu am rămas pe fotoliu până târziu în noapte, gândindu-mă.


Cosmisian, Mai 2014

Continuă cu capitolul – 10 – Aripi de melc și călătoria spre Lună

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: