Misterul Filiorisei – final. Visul Iuliei

Misterul Filiorisei – final. Visul Iuliei

Misterul Filiorisei 3

Anii au trecut așa cum știu ei cel mai bine peste Iulia, care a devenit o liceană frumoasă, ce iubea frumosul din colegii ei băieți, fără a avea vreo prietenie solidă. Pur și simplu nu era pregătita pentru o relație. Era prea naivă ca să nu iubească, dar prea sobră ca să acorde prea multă atenție unei relații simple, cuminți și jucăușe. Educată, cu aspirații profesionale sprijinite de familie, Iulia s-a înscris la facultate. Eu? Ca de obicei, mă luptam cu mușchii din pădurile universului meu. Puteam călători fără nicio dificultate oriunde visa Iulia. Existam doar când visa. Eram visul ei, o lume în care putea fi ea însăși, o lume a ei, unde nu mai plătea tribut aparențelor, refugiul ei sublim, un vis ce devenea tot mai pronunțat pe măsură ce viața ei fără vis o decolora. În timp ce iubirile ei o fărâmițau cu trădare și decepții, eu deveneam tot mai mult imaginea pe care o întipărea noapte de noapte pe tavanul ființei ei. Privea în sus, căutându-mă. Era seara. Ne-am salutat chiar într-o seara ca aceasta, când mi-a cerut să mă prezint. Vorbeam pe tonul sufletului ei, știam să o cuprind în brațe fără a-i strivi sufletul, pentru că un vis nu te fărâmițează, el te înnobilează, el te înalță și te face să crezi că totul e posibil, dincolo de iubirile ce lasă urme. Visul Iuliei era confundat cu tot ce era ea în ascuns, fără a intra în conflict cu lumea ei, o lume pe care și-a clădit-o cu perseverența ei, cu merit.

Cu toții căutam un câmp deschis pentru libertate, apoi ne așezam pe iarbă, ne definim cu ochii proprietatea imaginară, ne facem un scaun, o masă, poate un dulap, un perete, un altul, o bucătărie, o curte, o grădina, un gard. Libertatea este o noțiune specială, atunci cand înțelegi faptul că noi toți dorim un câmp deschis în care să ne creăm lumea. Cu cât dorința de libertate e mai intensă, cu atât mai mult ne dorim să ne legam ființa de altcineva, de parcă libertatea și faptul de a ne prinde ființa sunt unul și același lucru.

MG_9742

Nopțile visului ei au conturat amintiri pe care un om le are după ani. Iulia, scriind în jurnalul ei, a consemnat despre mine. Eram prezent în locurile ascunse ale inimii ei. Când în lumea ei, dragostea ei cea mai puternică a ținut-o departe de atingere, pe mine m-a plăsmuit să îi fiu prezent fără niciun efort, m-a avut și mă are și acum, cu aceeași ușurință. Sunt al ei, sunt visul ei, sunt persoana cu care a vorbit ea cel mai mult atunci când putea fi oricine își dorea ea. Te-ai gândit tu, cititorule, că Iulia și visul ei sunt un singur destin? Dezlipește-mă de ea și nopțile ei sunt un joc cu bile pe care le lovești doar ca să cadă, ca mai apoi să îngrămădești mai multe. Tu visează pentru mine, Visule, nu mă lăsa pierdută cruzimii și lipsei de culoare. Eu sunt tu, tu ești eu, avem nevoie unul de celălalt.

Destinul croit de om este prescris, rescris și descris. Argumentele sunt doar pentru a obosi mintea. Visarea este aceea care te face să râzi. M-ai făcut să râd, îmi spuneai… De parcă viata ta îți suprima bucuria de a exista fără pretenție. Încă te văd alergând în rochia florilor de cireș, dar oare tu, Iulia, mai visezi? Când alergai printre pomii copilăriei tale, visai, eram una, peste tot prin ființa ta. Atunci mă salutai fără să știi de ce mă regăsești oriunde ai merge. Mă mai ai? Mă mai atingi când tavanul camerei tale nu îți mai deschide drumul spre cerul stelelor din care m-ai format în copilărie? Bucuria de a visa, Iulia, e la tine. Eu voi veni oricând vei visa. Eu sunt visul tău. Întinde palma să ți-o sărut. Mă simți? Visul te făcea să simți atât de intens, atât de mult. Anii te-au transformat oare într-o femeie cu un singur destin, ce nu mai poate visa?

Un om fără visul lui este un om ale cărui picioare au devenit prinse de solul existenței și nu își mai permite să zboare. Un om fără visul său este un copil ce se zbate în luxul unui leagăn ce-i ascunde infirmitatea. Visul Iulie, un destin dual, trăit de ea când îndrăznește să existe cu adevărat există cu adevărat.

Final

24 de gânduri despre „Misterul Filiorisei – final. Visul Iuliei

  1. […] și constați că articolul tău publicat aici (Visul Iuliei – prima parte) și (Visul Iuliei – partea a doua), apoi publicat de Catchy, să fie publicat fără permisiunea mea pe o revistă online din […]

    Apreciază

  2. […] istoria umanităţii şi-au înrădăcinat realitatea din sânge de visător, cu ochii deshisi. Nu visez cu ochii închişi. Îmi place să îmi visez paşii. „Minunea visului. Toţi visează indiferent de unde provin, […]

    Apreciază

  3. Bursucel martie 28, 2014 la 00:41 Reply

    Să nu uiți – fiecare Final este de fapt primul pas într-un nou Început! 😉

    Apreciază

    • Cosmisian martie 28, 2014 la 00:45 Reply

      Sa nu uit! De fapt, cred ca blogul meu este o insiruire de inceputuri ce par a se prinde de finalul unui capat de drum. Fiinta care se opreste, moare! Sa nu uit, Bursucel, sa incep din nou!

      Apreciază

      • Bursucel martie 28, 2014 la 00:50 Reply

        Uite, promit că de vei da semne de uituceală, îți amintesc eu cum e cu optimul! 😉

        Apreciază

        • Cosmisian martie 28, 2014 la 00:52 Reply

          Bun! Vezi ca tin minte! ;))

          Apreciază

          • Bursucel martie 28, 2014 la 01:00 Reply

            Nici eu nu uit așa de repede! Unde mai pui c-am și promis… 😉

            Apreciază

            • Cosmisian martie 28, 2014 la 01:04 Reply

              Te cred că nu uiti. Iar, de ai promis ca imi amintesti sa nu uit, promit si eu sa iti amintesc sa-mi amintesti in caz ca uitam amandoi. Promisiune sigilata! 🙂

              Apreciază

              • Bursucel martie 28, 2014 la 01:15 Reply

                Ceară roșie mai ai? 😕
                De nu, pun la bătaie altă lumânărică! 😉

                Apreciază

                • Cosmisian martie 28, 2014 la 01:17

                  Am asa, rosie, verde, galbena si de culoare mare cu fitil. Alegi tu?

                  Apreciază

                • Bursucel martie 28, 2014 la 01:20

                  Pfiuuu… 💡 Uite cum facem – închizi ochii, întinzi mâna și gata! Dar mai întâi tre să le amestec… așa o să fii sigur că n-ai furat din brânză! 😉

                  Apreciază

                • Cosmisian martie 28, 2014 la 01:23

                  Scuze, despre ce vorbeam? hihi… aaaaaaaa, despre fitil. Bine, aprinde-l tu prima. Eu ma tin de ochi. Tu sa te tii de urechi.

                  Apreciază

                • Bursucel martie 28, 2014 la 01:28

                  Pfiuuu… lumânărica aia cu fitil o punem lângă butoiașul ăla din colț. Văd eu bine sau chiar scrie Pulbere pe el? 😯

                  Apreciază

                • Cosmisian martie 28, 2014 la 01:31

                  Da! Pulbere magica, cat sa visezi! Asa e in viata, de uiti, visezi.

                  Apreciază

                • Bursucel martie 28, 2014 la 01:31

                  Și …îi ora de vină (cred) și mi-s un pic confuză – să nu fac vreo trăznaie te întreb de pe-acum De urechile cui ziceai să mă țin? Că nu văd acul… 🙄

                  Apreciază

                • Cosmisian martie 28, 2014 la 01:36

                  De ale mele nu, ca oricum sunt lungi. Ale tale sunt acoperita de tipatul copiilor. De urechile noptii. Noapte pare cea mai surda femeie. Mai ales cand ce visezi e fara sunet. Uneori ma intreb de unde stim ce vorbesc personajele din visele noastre, daca nu vorbesc!

                  Apreciază

                • Bursucel martie 28, 2014 la 01:51

                  Poate pentru că visele ni le conturăm și colorăm noi…
                  Poate pentru că ne dorim deseori să spargem tăcerea în mii de litere pe care apoi să le lăsăm să se contopească în cuvinte…
                  Poate… Cine să știe sigur? Cred că uneori poate ăsta are un farmec aparte care dă farmec viselor…

                  Apreciază

                • Cosmisian martie 28, 2014 la 01:56

                  Am schitat un joc psihologic in care să poti identifica lumea reala, daca se intampla sa fii prins intre doua lumi ce par a te retine. Nu am mai postat, mi se mai intampla.

                  Apreciază

  4. ane martie 27, 2014 la 10:02 Reply

    Ce frumoase sunt amintirile, îţi vine să râzi de inocenta, puritatea de atunci…de visele frumoase. Păpădiile erau altfel. Mi-ai trezit amintirii.

    Apreciază

    • Cosmisian martie 27, 2014 la 10:07 Reply

      Nu te preocupa prea tare… am vazut ca cei de la Samsung aupapadia ca tema pentru telefoanele lor. De fapt, tema cu papadia e aplicatie pentru Android. Peste 25 de ani, copiii crescuti cu tableta in mana vor spune si ei ca au avut amintiri despre papadii… ;))

      Apreciază

  5. ane martie 26, 2014 la 18:52 Reply

    Cred ca am dezlegat nodul. Cel mai important vis este acela care da sens si profunzime vietii nostre. I LIKE.

    Apreciază

    • Cosmisian martie 26, 2014 la 23:26 Reply

      Ramasesem dator cu ultima parte a povestii Filiorisei. Am fost intrebat al cui este visul, sau visul cui este visul, sau cine viseaza pe cine in povestea asta. Dupa ce am recitit-o astazi, mi-am dat seama ca, in timp de Filioris era o papadie, ea ii vizita libertatea baiatului in visul lui, apoi umana devenita, Iulia a cedat tentatiei de a pune de-o parte ce simtea, sau cine stie, poate acum viseaza la un alt destin… uf, ma intind la alta versiuni. Bine ca am scris FINAL!

      Apreciază

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: