De ce-uri

Seara s-a ferit mult de zgomotul pneurilor ce rulau nebune spre localurile ce mărgineau Argeșul. Tu te apropiai de mine lent, conștientă de privirea mea ce te învăluia. Pășeai definit pe talpa moale a balerinilor, atât de fin încât pământul umbrit al cărării nu știa că treci peste el. Brațele le aveai aduse nesigur la piept, fapt ce trăda emoția de a ne întâlni. Luminile felinarelor flicăreau așa cum lumânările o fac atunci când sunt mângâiate de briza serii. Blugii te stânjeneau, dar stăteau atât de bine pe corpul tău. Era și prima dată când te vedeam purtând pantaloni, dar era destul de rece ca să nu te pedepsești din nou, vorbind lunii, singură cum obișnuiai să faci adesea, îmbrăcată subțire.

Ajunsă în dreptul meu, mi-ai zâmbit iar eu m-am blocat puțin. Mă bucur că nu știi, dar eu nu mă pierd în fața unei femei, lucru ce mi se întâmplă foarte rar. Cred că, dacă ai știi asta, te-ai simți mai relaxată. Părul tău blond era împletit simplu, păreai o rusoaică decupată dintr-o lume de gheață, un rece aburind de dorința de liniște. Este prima dată când te privesc față-n față și mă rețin să exclam cât mi-am dorit să îți văd chipul ce liniștește zbuciumul cu care te-am așteptat.

– Ficți să îmi spui și să nu întrebi de ce mă numesc astfel. Tu?

– Ficți. Ficți? Ok, nu întreb, Ficți. Eu sunt Andrei. Te-am văzut la Cafeneaua din Mall servindu-ți cafeaua în pauzele prelungite la serviciu. Uneori mă opream privindu-te cum învârți lingurița în cafeaua ce nu conținea zahăr. Scuze, ce vorbesc eu aici… Mă încântă că ai venit. Mergem undeva anume?

– Aș vrea să ne plimbăm, dacă nu te deranjează. Toată ziua am stat pe scaun și m-am simțit destul de încordată la gândul că ne vom vedea.

Cei doi au mers fără nicio destinație vreo 20 de minute. Andrei îi adusese o bluză verde cu nasturi mari, pe care o luase de la prietena lor comună. I-a așezat-o pe umeri, acoperind-o delicat, privind-o în ochi. Ficți se îmbujorase, știindu-se privită. Era doar o întâlnire de seară, nu o întâlnire între doi curtezani sau îndrăgostiți. A apreciat gestul lui, cu atât mai mult cu cât căldura începu să se instaleze pe umerii ei, învâluind-o pe spatele încordat încă de la emoție.

– Știi că eu vin aici adesea, mai ales când… apoi a făcut un pas săltat înainte, privind luna. Nu e așa că luna ne privește? a întrebat zâmbind mai relaxată. Mi-a fost greu să îi răspund, mai ales că nu apucasem să privesc atât de departe spre Lună, când toată atenția îmi era îndreptată spre orice detaliu izvora din trupul ei. Se mișca mult.

– Așa se spune, că luna îi însoțește pe cei îndrăgostiți. Ești îndrăgostită?

– Sigur, Andrei, de lună, de stele, de Argeș … tu nu? Părea atât de naivă, iar eu pierdut în glasul ei suav, ce putea transforma sunetul în minune. Îmi plăcea prezența ei, mă liniștea după o viață întreagă de alergare.

– Ai vrea să bem un ceai? Știu un restaurant unde ne pot pregăti ceai de trandafir cu măr si scorțișoară, take away… ce spui, Ficți?

Ne plimbam de mult timp cu paharele de ceai, aproape goale, și vorbeam pe rând, fără o temă anume. Cuvinte simple, amintiri din copilărie, gesturi necontrolate ce trădau faptul că ne șimțeam bine împreună. Ficți avea până în 30 de ani, singură încă. Trecutul ei îmi era necunoscut, dar oricum ar fi fost el, a transformat-o cu siguranță într-o mare de bine, de liniște și calm. Râdea mult. Uneori mi-o lua înainte, însă nu am îndrăznit să alerg după ea, nefiind chiar reacția corectă fată de ea. Dar, mă aștepta jucându-se cu floarea pe care și- așezase la ureche.

– Uite, banca mea, să ne oprim! Pe ea stau duminică dupămasa când vin să citesc, să îi privesc pe copii și când îmi adâncesc gândurile în Argeș, încercând să le dezlipesc de mine. Apoi le iau cu mine acasă.

Ne-am așezat pe bancă, așezând ceaiurile între noi și ne priveam, fără să spunem nimic. Și-a ridicat brațele pentru a lăsa părul să cadă liber, scăldat în valuri ușor ondulate acoperindu-i umerii și pieptul. Apoi am vorbit mult.

– Mă duci acasa, te rog? E târziu și nu prea mă simt bine să știu că stăm singuri pe aici în miez de noapte. Dar, sa nu crezi că nu mă bucură prezența ta. Ne-am plimbat până spre aleea ce ascundea blocul cu trei etaje unde locuia Ficți, apoi ne-am mulțumit pentru seară. Nu făcusem nimic deosebit sau promițător. Petrecusem un timp simplu împreună, dar mă simțeam liniștit și bucuros.

S-a apropiat si m-a sărutat pe obraz, apoi mi-a zâmbit. Nu aveam nicio idee cum i s-a părut acest timp. Dar, am văzut-o zâmbind. Oare prietena noastră comună i-a spus că știu despre seara de dinainte, seara deceurilor?

– Ne vedem mâine în pauza de cafea? m-a întrebat în timp ce se apropia de ușa blocului. Nu știu dacă i-am răspuns…

Acest articol este bazat pe o serie de întrebari ce au început cu de la potecuța, apoi au ajuns pe la Pitești. Ma bucur că nu am adus niciun răspuns la deceuri.

Cautand raspunsuri – pe Potecidedor

De ce-uri pe Arges in jos – pe stradaundesoarelemairasaredincandincand.

21 de gânduri despre „De ce-uri

  1. […] pe care am scris-o împreună cu Cosmisian, ei bine aici găsiți partea mea și aici pe-a lui, iar ca bonus vă las și ceea ce ne inspirat: un articol de-al […]

    Apreciază

  2. […] povestioara pe care am scris-o împreună cu Cosmisian, ei bine aici găsiți partea mea și aici pe-a lui, iar ca bonus vă las și ceea ce ne inspirat: un articol de-al […]

    Apreciază

  3. Doar o doză ecstasy şi apoi… | aprilie 27, 2015 la 09:02 Reply

    […] * Episodul 1 aici; Episodul 2 aici […]

    Apreciază

  4. Scoica | Străduţa lui Illusion mai 16, 2014 la 08:00 Reply

    […] De ce-uri (de Cosmisian) […]

    Apreciază

  5. […] * Episodul 1 aici; Episodul 2 aici […]

    Apreciază

  6. […] De ce-uri (de Cosmisian) […]

    Apreciază

  7. […] * Episodul 1 aici; Episodul 2 aici […]

    Apreciază

  8. Mélanie martie 24, 2014 la 18:47 Reply

    locuiesti la Pitesti ca draga Illusion?… 😉 welcome to the club, young man! 🙂

    Apreciază

    • Cosmisian martie 24, 2014 la 18:54 Reply

      Dar, exista un club al pitestenilor? Eu cu Miss Illusion impartim alte meleaguri, e drept. 🙂

      Apreciază

  9. illusion martie 23, 2014 la 10:21 Reply

    Deci aşa ţi-a fost întâlnirea cu prietena noastră comună? Frumos 🙂 Mă bucur că nu încerci să răspunzi deceurilor, ştii cum zicea şi Blaga în Eu nu strivesc corola de minuni a lumii: „nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea […] eu cu lumina mea sporesc a lumii taină – şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii, aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare” 🙂
    Apropo unde naiba e localul ăla cu ceai de trandafir cu măr şi scorțișoară … şi culmea şi take away în Piteşti aş vrea să ştiu 😆

    Apreciază

    • Cosmisian martie 23, 2014 la 11:36 Reply

      Ar trebui sa te duc si pe tine acolo. E un restaurant aproape de Zona Podul Viilor, dar nu serveste take-away. Andrei cunoaste pe administratorul localului si i-a cerut sa pregateasca ceai in caz ca ajunge acolo… s-a gandit ca e dragut.
      Sa crezica poti rezolva enigma deceurilor printr-o simpla intalnire, ar face din tineun mare dece…

      Apreciază

      • illusion martie 23, 2014 la 12:15 Reply

        Hmmmm? Podul Viilor zici? Dar trec pe acolo zilnic!

        Apreciază

        • Cosmisian martie 23, 2014 la 12:19 Reply

          Iti voi face cunostinta cu administrator. Ceaiul i l-am du eu. Tu doresti ceai sau local?

          Apreciază

          • illusion martie 23, 2014 la 12:27 Reply

            Ceai, normal 🙂

            Apreciază

            • Cosmisian martie 23, 2014 la 12:38 Reply

              Facem cumva… dar Cosmisian si Illusion doar ceai nepregatit. Andrei si Fictzi pregatit, firbinte, plimbaratic…

              Apreciază

              • illusion martie 23, 2014 la 14:51 Reply

                🙂 OK, OK… by the way 😆 am scris o poveste care o voi posta începând de săptămâna viitoare şi, e un personaj în ea pe nume Andrei, dar el e tipul rău 😆

                Apreciază

                • Cosmisian martie 23, 2014 la 15:04

                  Sunt abonat golden.

                  Apreciază

                • illusion martie 23, 2014 la 17:03

                  sper să placă la un moment dat va fi o surpriză în ea, zic eu 🙂 de fapt mai multe 🙂

                  Apreciază

                • Cosmisian martie 23, 2014 la 17:06

                  Incepi sa publici azi?

                  Apreciază

                • illusion martie 23, 2014 la 17:08

                  Nu. Mai am de scris un capitol sau 2 să văd cât o să iasă 🙂 marţi sau miercuri cred că îi voi da drumul (vreau mai întâi să o am scrisă că mi s-a mai întâmplat să postez poveşti şi să le amân mult pentru că nu aveam scris în continuare)

                  Apreciază

        • Cosmisian martie 23, 2014 la 12:23 Reply

          Stiu ca treci pe acolo… stiu si asta…

          Apreciază

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: