Știați că țepii de cactus sunt rădăcinile unei iubiri ce stă să îmbete delirul deșertului meu?

Știați că țepii de cactus sunt rădăcinile unei iubiri ce stă să îmbete delirul deșertului meu?

Poezia este ca o fâșie de asfalt ce se lovește dur de bordură, fără a o durea trotuarul. Cuvintele din rândurile sale ce poartă coifuri cu spade din lemn, luptă pentru sens. Ordonate ca soldații obosiți de repetiție, cuvintele sunt într-o continuă realiniere, unele, mai înalte, caută să rimeze, altele, cu veșminte desacralizate, preferă să umble în alb mat. Contrar așteptărilor, veșmintele albe ale poeziei moderne nu îmbracă sfinți, ci gânduri neînțelese. 

Sunt unii dintre noi care nu au nevoie de încurajare. Uneori pare că i-aș încuraja, însă eu doar suflu în direcția vântului ce îi poartă și apoi afirm că am mișcat vântul. Focul lor e intens, iar paiul meu nu le ajută prea mult la ardere. Cuvintele sunt surorile vitrege ale oamenilor. Dacă ai putea să le reduci la tăcere, cuvintele ar deveni rândurile nescrise pe care doar cei înțelepți le-ar vedea tăcând.

Nu aș spune că mă simt pierdut, dar simt că nu mai sunt legat. Mă simt ca un pom însingurat pe un deal nud, unde iarba ascunde urmele aventurierilor. Scoarța ființei mele poartă urmele iubirilor încrustate cu lamă ascuțită de gânduri de trecători. Vara mă ascund după frunze, pe care le leg între ele cu seva sentimentelor purtate de păsări în ciripitul aripilor lor. Iarna nu mai ascund nimic. Iarna mor definitiv. În fiecare iarnă se repetă.

Jumătate de zi, jumătate de noapte, perfecțiunea matematicii. Dacă împarți un om în două, e primăvară. Când primăvara este femeie, o poți atinge. Primăvara știe doar să înflorească, fină precum petalele colorate ale parfumului. Anul acesta primăvara a venit la mine doar atunci când păsările au cântat pe pervazul sufletului meu, și chiar au făcut acest lucru. Ai măsura primăvara în ghioceii cu guler de zăpadă, dar anul acesta, floarea redevenirii a devenit cărarea spre mine.

floarea devenirii

Cunoașterea este oglindirea unei lumânări ce arde om de ceară la umbra focului. Mulți pomi au fructul prea la vedere, iar atunci când vorbesc, sărăcesc. Cunoașterea te consumă. Focul viu ce te transformă, te reface. Un om din ceară te luminează. Cunoașterea oglindită te face să preiei fitilul viu al altora.

Dintre două minuni, aș alege-o pe cea care doare. Sufletul mi-e zgâriat de minuni care nu țin, rănile mi-au crescut ochi la spate, de teama de a nu fi umbrit. Minunea fără circulație sanguină este o păpușă pală a următoarei trădări.

De două luni strâng la piept o minune ce mă doare plăcut. M-am trezit în deșert însetat și tot ce am primit este un cactus cu țepi pe care trebuie să îl țin la piept. Din el îmi beau supraviețuirea, dar de îl strâng prea tare la piept, risc să fiu pătruns. Știați că țepii de cactus sunt rădăcinile unei iubiri ce stă să îmbete delirul deșertului meu?

Am spus cândva că Luna este o femeie iubitoare, Primrose. Astăzi, Luna este suprafața inimii, cu semne ale astronauților iubitori ce au săpat cratere pe care nu le-au umplut cu ei înșiși. O iubire reală nu poate fi mare fără o cunoaștere pe măsură. Multe inimi sunt terenul de joacă al celor ce sapă gropi pentru prietenii pe care nu le au. Cât de sărac este omul care sapă fără a planta prietenie sănătoasă! Luna mea are pomi înalți cu rădăcini fără cratere. Pe o parte a ei, recunosc.

14 gânduri despre „Știați că țepii de cactus sunt rădăcinile unei iubiri ce stă să îmbete delirul deșertului meu?

  1. incredibleyoung martie 23, 2014 la 23:11 Reply

    Superb ,minunat…

    Apreciază

    • Cosmisian martie 23, 2014 la 23:16 Reply

      Ma bucur ca ti-a placut.

      Apreciază

      • incredibleyoung martie 23, 2014 la 23:17 Reply

        Nu mi-a placut…m-a lasat efectiv fara cuvinte…doar minunat…minunat…

        Apreciază

        • Cosmisian martie 23, 2014 la 23:20 Reply

          Stiam ca nu vei rezista tepilor.

          Apreciază

          • incredibleyoung martie 23, 2014 la 23:24 Reply

            🙂 să știi că sunt genul de om care iubeste cactusii…:)

            Apreciază

            • Cosmisian martie 23, 2014 la 23:50 Reply

              Mai am un cactus prin lumea mea… doar ca el nu a invatat lectia iubirii ca cel din articolul acesta. Pe acela l-am numit cactus trubadur cameleonic. Nu isi stia rolul de calator si a devenit suparator, pe cand tepii cactusului de fata, nu inteapa, te lasa-n viata…

              Apreciază

  2. Mélanie martie 22, 2014 la 13:33 Reply

    excelent post, ca de-obicei… very strange, C… am ascultat melodia lu’ Sam Smith acum vreo 10’…
    * * *
    orice relatie umana în sens-unic (con)duce spre un impas, o fundatura – sooner or later… sentiementele reciproce bazate pe afectiune, sinceritate, încredere si respect reciproc sunt mereu durabile…(în ceea ce ma priveste…) amicalement, Mélanie

    Apreciază

    • Cosmisian martie 22, 2014 la 13:46 Reply

      Buna ziua! Daca iubesc, trebuie sa stie ca iubesc. Daca e reciproc, e minunat! Cred ca Dumnezeu a facut dragostea din doua bucati, doar ca e greu cu potrivirea. Daca ne jucam cu potrivirea, ne stricam forma si nu ne mai potrivim deloc. Dragoste cu risc. 🙂

      Apreciază

  3. Poteci de dor martie 22, 2014 la 13:24 Reply

    Şi totuşi…. se întâmplă ca tocmai minunile care să dor să fie adevăratele minuni. Celelalte sunt… impresii

    Apreciază

    • Cosmisian martie 22, 2014 la 13:42 Reply

      Asa este, Potecuta, exista si aspectul acesta al vietii. Ce am scris nu este complet. AIci aveam nevoie de tine, mai ales ca tu ai poteci frumos umblate. Ce as mai vrea eu sa stiu ce e dincolo de impresii! 🙂

      Apreciază

  4. ane martie 22, 2014 la 09:26 Reply

    Super! „Cât de sărac este omul care sapă fără a planta prietenie sănătoasă!”

    Apreciază

    • Cosmisian martie 22, 2014 la 09:35 Reply

      M-am tot uitat la Luna si nu intelegeam de ce toti indragostitii isi prin iubirile sub clar de Luna. Mi-am luat putin timp si am stat de vorba cu Luna. Craterele sunt promisiunile facute inspre eterna iubire, pe care dansii nu le-au onorat! Cand e luna plina, e depresie mare… Mai are si luna momente in care se ascunde, iubind…

      Apreciază

      • ane martie 22, 2014 la 09:46 Reply

        Frumoase ganduri 🙂 Să iubești și să fii iubit, este sa simti soarele din ambele părți.

        Apreciază

        • Cosmisian martie 22, 2014 la 11:04 Reply

          Cand viata este o opera de arta, soarele este din ambele parti! Multumesc pentru vizita!

          Apreciază

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: