Negru si alb

Negru și alb

Cenușiul nopții ne-a învăluit conversația. Te priveam de la începutul serii și-am izolat o planetă din galaxia chipului tău. Răcoare. Cerul e alb cu urme de negru, pădurea foșnește în frunze, liniștind respirația umbrelor. Erai aproape de mine, pieptul îți respira privirea fixată pe colțurile stelelor. Atingerea palmelor noastre, apoi a degetelor, pe rând, era un desen cu ochii închiși, o linie nedesprinsă pe care mintea o transforma în viață. Emoția din pieptul tău și-a desenat colier prins de gâtul tău șlefuit, de marmură caldă. Privirea ți-a căzut pe ochii mei, care te priveau nedefinit. Ochii tăi erau ca un cer albastru de noapte, cu stele negre ce înseninau legătura dintre noi. 

O pasăre din pădure s-a speriat de cuibul ei. Frunzele i-au făcut loc pentru bătaia aripilor. Atunci am contenit să respir. Buzele tale erau aproape. Erau pline de frunze de viță de vie, presărate de roua vinului roșu ce era proaspăt stors între ele. Le-am atins. Tu mi-ai atins cu limba degetele îmbibate în vinul tău. Roșul lor era noua robă a vinului. De pe buzele tale pline se năștea vinul roșu, regal, al bucuriei de a te avea. 

Pe umărul drept aveai o căprioară mică. Speriată ca o aluniță tânără pe câmpul deschis al pieptului tău, privea atentă, dar respira lent, iubită. Am dat să pășesc pe câmpul deschis, parcă dorind să mangâi tânăra căprioara de aproape. Când m-am apropiat, au tresărit surorile ei, una a rămas parcă prinsă de pieptul tău, cealaltă a dispărut o vreme, apoi am văzut-o alergând pe colierul gâtului tău.

Chipul meu este liniște, mi-ai spus. Liniște era, am răspuns. Forma feței tale avea culoarea mângâietoare a palmei mele, ce adăpostea în curba semilunei chipul tău. Am cerut ierbii să mă apropie de tine. Doar un greier s-a opus, pentru că l-am mișcat, greșind o notă de discreție, ce anunța sărutul nostru. 

Eu nu mă culc devreme, îmi scot la plimbare pe alee cele trei insomnii. Negru și alb. Nasului tau i-am găsit loc în Univers. Era acel loc nu prea îndepărtat pe care doream să alunec cu o finețe ce apropia acul ceasornicului de următoarea gradație a unui nefiresc simț imaginar. Dacă buzele tale nu ar fi fost sărutul primordial, ar fi durat cât o desprindere. Ți-am spus că ești o încântare? 

Genele tale erau două surori gemene, născute una deasupra de ochi tăi, cealaltă în ochii mei. Albul din ochii tăi era ca al lunii atunci când iubea. L-am atins. Avea numele tău scris pe iris. Ce este cunoașterea? Miracolul de a te fi privit îndeajuns.

La apropierea dimineții am lovit două corturi pline de virtuți feminine. Am rămas la intrarea lor, desenând cu mâinile goale porți largi, prin care să te atrag spre mine. Erai deschisă, dimineața m-a prins înlănțuit de privirea ta. Umerii tăi susțineau bucle turnate în mii de fire de aur. Ele mărgineau chipul tău de liniște. Conturul bătăilor mele era alb. Oare m-a amețit vinul ce-a alunecat pe bărbia ta?

Negru și alb. Sunetul are o luminiță albă, ca să amintească negrului că noi ne-am cunoscut. Am adormit cu pieptul pe nota Do a greierului. Tu prima. Coapsele tale erau piloni perfect șlefuiți care se sprijineau de mine și de muzica neascultată a Universului.

Ne-am adormit prima noapte în două scenarii. Eu l-am preferat pe cel mai lung.

planeta din galaxia chipului tau

Scena minții tale împletea haotic cuvinte, simțiri și sensuri. Am așteptat ca ușile Galeriei să fie închise pe dinafară. Fiecare tablou al minții tale m-a țintuit nevăzut de mult. Mintea ta este un vernisaj cu 100 de exponate, cu ușile închise. Departe de luminile direcționate spre ramele desprinse din culoarea pereților se contura o pânză agitată de in pur, cu pete de necunoscut. Opera ta cea mai ascunsă – inima. Pe un soclu desprins din curiozitate stătea nemișcată cea mai însemnată creație a ta, iar eu mi-am întins mâna, cu degetele în formă de cunoaștere. Părea că falangele mele se desprind cu zgomot gol, formând o ramă albă în jurul inimii tale. Inul pur a căzut fără zgomot. Tabloul ascuns era o oglindă pictată în formă de noi doi, singuri.

4 gânduri despre „Negru si alb

  1. […] O pasăre din pădure s-a speriat de cuibul ei. Frunzele i-au făcut loc pentru bătaia aripilor. Atunci am contenit să respir. Buzele tale erau aproape. Erau pline de frunze de viță de vie, presărate de roua vinului roșu ce era proaspăt stors între ele. Le-am atins. Tu mi-ai atins cu limba degetele îmbibate în vinul tău. Roșul lor era noua robă a vinului. De pe buzele tale pline se năștea vinul roșu, regal, al bucuriei de a te avea. (Sursa) […]

  2. Maria aprilie 29, 2015 la 09:48 Reply

    minunat!!! „opera ta cea mai ascunsa…..inima…”

    • Cosmisian aprilie 29, 2015 la 11:39 Reply

      Mi-a placut sa ma joc cu ale cuvintelor nuante… Maria 🙂 Frumos ca ma vizitezi 🙂

  3. Cosmisian octombrie 19, 2014 la 10:34 Reply

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: