Sisif – 5 – Trecutul si memoriile pe care niciunul nu le-a avut

Sisif – 5 – Trecutul și memoriile pe care niciunul nu le-a avut

Mi-am așezat ceaiul pe măsuța de cafea și am privit în gol, am privit îndelung. Mama Adrienei plecase în bucătărie, iar Adriene se pierdu și ea în gânduri, jucându-se cu cartea pe care nu o abandonase nici după ce s-a ghemuit în fotoliul mare din colțul opus al camerei. Mirosul de lemn proaspăt lăcuit se îmbina perfect cu cel al ceaiului, parcă forțând simțurile să se piardă în trecutul și memoriile pe care niciunul nu le-a avut, dar care aparțineau acelora care au ajuns aproape de experiența lui Sisif. 

Ai spune că atracția mea pentru Sisif este legată de cultură, sau ai înclina să crezi că m-a urmărit expresia consacrată: muncă de sisif! Ei bine, privind-o pe Adriene constat că ceva s-a întâmplat cu mine de când am cunoscut-o, cu doar o oră înainte. Privirea ei, mai degrabă strălucitoare decât senzuală, moderată mai curând decât îndrăzneață, nu flirta. Nici nu avea de ce să facă asta cu un străin curios de o statuie dintr-un parc din apropierea apartamentului ei.  Dar, o priveam, o priveam fără să o analizez, iar Adriene părea ușor stânjenită. Dar și ea mă privea. Avea oare să fie începutul unei prietenii menite să frângă repetiția în care amândoi ne purtam pietroiul nereușirii?

Mă ridic mulțumind pentru seară și mă îndrept spre ieșire.  Ne-am luat rămas-bun neștiind dacă ne vom mai revedea prea curând. Trecuseră două săptămâni de la seara ceaiului servit în casa mamei ei, iar eu am rămas prins de pânza de păianjen a curiozității mele. De ce nimeni nu vrea să îl salveze pe Sisif? Agoniei și suferinței sale le-am atins amarul. Sisif suferea, dar oare secolele de repetiție i-au măcinat dorința de schimbare? La acest punct pot alinia umanitatea. Ne dorim schimbarea, dar nu atât de mult încât sa ne prindem ființa de nori ca să o înălțăm deasupra comodității. Ne dorim să nu mai pășim pe același drum, dar ne spunem că vom încerca un altul mâine. Oameni pe care trebuia de mult să îi lăsăm în urmă, încă sperăm că îi putem schimba, însă orice schimbare în noi vine mai întâi de la o dorință ce izvorăște din ascuns, ce s-a topit și acum zvâcnește ca o masă densă de lavă a dorinței de nou, ce dorește sa erupă din interior și să ne acopere cu schimbare la exterior. Dar, nu reușim să îi schimbăm. Nici pe ei și nici pe noi. Oare blestemul lui Sisif este doar o simplă zicală pe care o spunem când nu răzbatem? Teama schimbării a paralizat multe suflete. Au depus eforturi incredibile pentru a urca un pietroi în spate până pe vârful unui munte, când puteau schimba ceva. L-am întrebat adesea pe sisiful din mine dacă dorința de eliberare e mai mare decât blestemul repetiției întotdeauna încununate de insucces. Știți ce mi-a răspuns?

Va urma!
Cosmisian, 17 februarie 2014

Din seria:https://gandurineinfinite.wordpress.com/category/povesti/sisif-secretul-pnematophilarmonului/

7 gânduri despre „Sisif – 5 – Trecutul si memoriile pe care niciunul nu le-a avut

  1. Cosmisian Aprilie 13, 2016 la 14:53 Reply

    Reblogged this on Cosmisian's Blog – Ganduri Neinfinite and commented:

    Cat sa nu uit de Sisif… ca, terminarea seriei este si ea tot o munca de Sisif…

  2. otilia Septembrie 8, 2015 la 15:48 Reply

    Asta e ultima?

    • Cosmisian Septembrie 8, 2015 la 16:44 Reply

      Buna ziua! Seria ‘Sisif’ in varianta mea nu s-a terminat, dar la un moment dat m-am gandit sa ofer posibilitatea celor care ma citesc sa scrie o varianta a lor in care sa descrie cum l-ar salva pe Sisif. Sava a ales sa il lase in destinul impus.

      • otilia Septembrie 14, 2015 la 21:30 Reply

        Si mai buna cea care incepe de la apus si se termina la rasarit 🙂
        Am scris ceva randuri pentru dumitale de /cu cateva/ seri in urma. Am decis sa nu le trimit acum – caci practica trebuie sa urmeze teoriei – cat timp eu inca ma lupt cu al meu [Sisif]. Desi..nu am gasit pe nicaieri o adresa de e-mail la care sa le pot trimite.[am cautat].
        despre Sisif ce sa spun?….Poate speranta e in alegerea de optiune pe care o face. N-o vad nicaieri (pr)in alta parte. Si in varsta pe care si-o da, Nu? stiu ca aici veti zambi – apropo de „intre copilarie si maturitate” al dvs., dar nu am putut face rabat de cea de-a doua conditie (,si ultima). [eu Nu accept ca conditii decat p-acelea care-s pozitive.]

        Dulce Pontes…. Lagrimosa.. -E un cantec despre dragoste, sau despre libertate?. Nu pot sa imi dau seama.

        • Cosmisian Septembrie 14, 2015 la 23:18 Reply

          Eu consider ca natura umana impune o lupta definita cu ‘permanentizarea’ destinului cuiva. Dintre toate fiintele, cred ca omul este singurul care-si cauta destinul, care lupta pentru el. ‘Sisif’ a fost un om viclean, cel din Corint, dar noi nu suntem cand vine vorba despre noi? Si totusi, pedeapsa pe care o primeste el nu este in mod direct legata de viclenia lui, ci de faptul ca a reactionat cand un ‘aproape’, o fiinta umana, a fost luata cu forta de o entiate care nu respecta dreptul la alegere al nostru, al oamenilor. Zeus’ul acesta nu poate fi unul pozitiv. Nu poti justifica superioritate prin impunerea acesteia cand tu gresesti sau violezi dreptul altei fiinte. Mie imi pare mai curand o razbunare. Sa blestemi un om pentru ca se ridica impotriva abuzului, ce e asta? Sa nu vreau sa il vad eliberat? Cat timp traieste Sisif, are dreptul aceste unic, uman, firesc, de a fi eliberat.
          Adresa mea este trecuta pe undeva pe blog, cosmisian@yahoo.com. Cand intrati pe blog in Administrare, acolo aveti Comentarii si vedeti adresa de email de pe care s-a comentat 🙂
          Melodia din recomandare e despre dragoste. Cea care il va elibera si pe Sisif. Cred eu…

  3. Madalina Februarie 20, 2014 la 15:28 Reply

    Din nou am ramas cu suspansul continuarii. Atat de interesant ca mi-a captat din nou atentia. Bravo, dar astept cu nerabdare sa vad ce raspuns vei primi…

    • Cosmisian Februarie 21, 2014 la 00:36 Reply

      Raspunsurile vietii sunt adesea prea seci ca sa conteze. Ma voi prezenta la datorie pentru tine, Madalina!

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: