Trenul iluziilor mov (3) Miss Velvet – Respiratia poetului inimii mele

Trenul iluziilor mov (3)

Miss Velvet – Respiraţia poetului inimii mele

Cu paşi apăsaţi spre un tren garat la linia a treia, un tren prea vechi pentru a fi un tren al momentului, sfidând conceptul de tren al vieţii, se apropie preocupat un domn înalt, subţire aş declara, cu un braţ de papirusuri şi o valiză prea mică pentru a conţine un schimb de îmbrăcăminte. Eram ascunsă după propria-mi plecare, rătăcită în intenţia de a-l părăsi, prea decisă în dorinţa de a-l îndepărta. El încă nu m-a văzut. Îmi doresc să-şi urmeze dragostea spre vagonul iluziilor mov, acolo unde îmi ascund eu iubirea de el.

Numele meu este Mauve, a distinsului meu scriitor Miss Velvet. Pe el, scriitorul poveştii mele, îl cunosc de atâtea treceri de vreme încât amintirile ne sunt imposibil de suprimat. L-am cunoscut atunci când sufletul nu-mi căuta nimic, obosit de aşteptarea aceluia ce-mi va ajunge în inimă. Îl simţisem, mă simţise. Înconjurasem pământul şi Luna în simplele noastre plimbări de mână, iar gura lui ce-mi rostise numele de galaxii de ori mi-a sărutat palma deschisă mai des decât ziua şi-a aşezat piciorul în pragul nopţii adânci. Atunci mi-am spus, pierdută în iubirea lui, că ochii lui mă iubesc pe-ascuns.

Într-o seară, când scriitorul poveştii mele mă privea mangaiindu-mi chipul, mi-a spus:

– Miss Velvet, te cunosc de bună vreme, zilele şi nopţile şi-au pierdut distincţia în faţa atenţiei pe care voluntar ni-o afişăm. Am râs cu tine mai mult decât am făcut-o în toţi anii de dinainte. Am atins neatinsul privindu-ţi ochii mari, cât sufletul tău de sinceri.

Degetele lui îşi croiau destine în părul meu ce-i cunoştea atingerea, şuviţe împleteau răsfirarea lor. Mă privea. Ochii noştri uitaseră de Lună. Luna obosise şi aţipea din când în când, obosită de concentrarea sentimentelor noastre. Semi-Luna înclinată este o Lună ce-a aţipit pe-al său tron de nori. Respiraţia poetului inimii mele mi-a încălzit gâtul fin, un deget alunecă pe el, iubindu-mi pulsaţia emoţiei produsă de atingerea sa delicată. Mi-a şoptit la ureche…, apoi mi-a zâmbit pronuntandu-mi numele pe care îl contură ademenitor şi unic. L-am iubit! Dar, nu i-am spus.

Vorbeam în şoapte suprapuse, dar ne înţelegeam. Doar minţii mele îi mai permitea o asemenea confuzie a exaltării sufleteşti. Mi-a aşezat părul în suvitele-i răsucite cu drag, portativ muzical le-a făcut. Apoi, s-a apropiat de mine şi a umplut portativul părului meu stralucitor-parfum cu sărutări şi şoapte, parcă transformându-l într-o constelaţie luminată – Constelaţia Liliacee. Mi-a şoptit din nou:

– Complimentele în prezenţa ta sunt neînsemnate fire de iarbă. De când îţi sorb iubirea din piept am devenit co-autorul enciclopediei complimentelor, fiecare pagină fiind despre tine. Simt! Simt, distinsă mea Velvel, simt… că, eu…

L-am privit, l-am privit şi-am râs.

– Cuvintele şi-au atins maturitatea, poete al inimii şi simţirilor mele, le-am ales cu grijă pentru a-ţi mărturisi faptul că, eu, a ta, cea pe care tu…, eu simt pentru tine… Aş spune că, dacă ce simt atât de profund în inima mea pentru tine, nu îţi e cunoscut, sentimentele mele nu îşi merită existenţa. N-am să cer să simţi ca mine, dar m-as bucura să mă asculţi. Fericirea pe care o am alături de tine, lucrurile pe care am cutezat să ni le spunem, zâmbetul pe care îl aşezi imposibil de repede pe chipul meu, în orice fac, m-au crescut pentru a-ţi fi floarea iubirii tale. Te iubesc! Ştii, nu îmi recunosc propria incapacitate de a-ţi rezista. Am crezut că mă pot juca liniştită cu tine, dar ne-am răvăşit cu suflete ce s-au adâncit unul într-altul până la regăsire. Nu ne-am pierdut unul în celălalt, ne-am regăsit. Scriitorul poveştii mele, poet al inimii mele, cu greu îşi reţinea zâmbetele. M-am întrebat dacă îi par naivă în mărturisirea mea. Dar, mi-am aşezat palmele cu degete fine, parfumate în esenţe de suflet, pe obrajii lui calzi, l-am privit în ochi, alunecând în ochii săi umeziţi de emoţia anticipării, şi i-am spus:

– Mi-am lăsat inima să te iubească, să te îndrăgească. Te iubesc. Cuvinte rar pronunţate de mine, astăzi ţi le ofer ţie, ele fiind diamante ale fiinţei mele, şlefuite în ascun în locurile nepătrunse ale trăirilor mele cele mai feminine. Tu, iubitul inimii mele, tu mă iubeşti?… Adânc în fiinţa mea simţeam că, dacă nu îi spun că îl iubesc, iubirea nu îşi mai are locul firesc în sufletul meu. Nu îmi amintesc dacă i-am spus şi lui aceste cuvinte.

*

Uşor frustrat de înghesuială, poetul iubirii mele se intrepta spre vagonul iluziilor mov. Eu, ascunsă după un paravan de sticla fumurie, cu o palmă aşezată pe sticlă, pentru a-i primi atingerea, l-am susţinut cu privirea până când şi-a aşezat trupul cunoscut mie pe bancheta din faţa paravanului meu fumuriu. Oare m-a văzut?

Va continua!  Cosmisian 8 august 2013

Capitolul precedent aici!

Capitolul urmator aici!

17 gânduri despre „Trenul iluziilor mov (3) Miss Velvet – Respiratia poetului inimii mele

  1. incredibleyoung Noiembrie 5, 2013 la 02:02 Reply

    …multumesc pentru ceea ce reusesti sa trezesti in suflete necunoscute…

    • cosmisian Noiembrie 5, 2013 la 09:17 Reply

      Sunt doar pete de suflet pe suflete necunoscute. Ma bucur ca ti-ai facut timp sa citesti povestioarele…

  2. dagatha Noiembrie 2, 2013 la 09:47 Reply

    Minunat!!
    În plus, Semnal M este….pentru suflet de nostalgici.
    🙂

    • cosmisian Noiembrie 2, 2013 la 09:55 Reply

      M!ult-umesc!! ;)) Suflet de nostalgici, la Semnal M. Povestea aceasta este cu totul gresita. Autorul ei este gresit, fraudulos. Nu el trebuia sa scrie povestea, dar a scris-o el. De fapt, Miss Velvet a inceput sa o scrie, dar nu stim unde este manuscrisul. Cu siguranta povestea trenului iluziilor mov este diferita de partea ei de sticla fumurie, acolo unde isi asternuse ea palmele pentru a-l simti din nou pe Forewolf! 🙂

      • dagatha Noiembrie 2, 2013 la 10:01 Reply

        🙂
        Ştii…eu nu m-am gândit la cine a scris povestea, ci la ceea ce mi-a trezit citind-o 🙂
        De aceea, iti mulțumesc 🙂

        • cosmisian Noiembrie 2, 2013 la 11:35 Reply

          🙂 Cu drag am consemnat si eu! Multumesc.

  3. La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur Noiembrie 1, 2013 la 08:03 Reply

    Reblogged this on La Fée Blanche.

  4. racoltapetru6 August 8, 2013 la 07:48 Reply

    O poezie în proză, o iubire poetică, frumos.

    • cosmisian August 8, 2013 la 09:14 Reply

      Iubirile poetice sunt cele ale caror brate sunt intarite de cuvintele cele mai alese, de timp, timp ce incearca sa imbrace in inteles simtiri neintelese…

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: