Pianul melancolic

Pianul melancolic

Gândurile mele au devenit clape îngălbenite ale unui pian împins în anticamera unui Liceu de Muzică, acoperit cu scaune prăfuite, aranjate haotic de tanti Semina, îngrijitoarea de la etajul întâi.

Clapele vorbesc între ele conflictual, pe game. Mintea mea are 7 octave. Mă îngrijorez, mă calmez, mă întristez, mă bucur, sunt copleşit de dor, apoi de un fel de frustrare şi refuz al situaţiei date. Aştept, aştept, poate dacă mai aştept o oră vii, încă aştept. Vei mai veni să mă eliberezi de scăunele ce îmi apasă nemilos în coada mea răsucită galant, puţin julită ce-i drept?

Eşti aproape ca sunetul ce din mine izvorăşte, dar nu mă mai atingi; nu mai am pianist. Mă plângeam uneori că mă doare entuziasmul tău ce lovea dur corzile mele metalice, dar acum nici atingerea fină nu o mai simt.

Dorinţa mea după atingerea degetelor tale mă face să compun singur. Am ţinut aseară un concert pentru scaune şi şoricei. Am avut şi o domnişoară, Merişor Cotor, pe care tanti Semina mi-a lăsat-o pe scăunelul meu favorit, ştii tu, cel pe care stăteai tu când povesteam noi. Merişor a cântat un solo. Parcă muşcase cineva din ea, că soprănește sună. Ne-am distrat, dar tu nu erai să mă vezi. Concertul nostru a fost unul rezonant, nimeni nu l-a auzit dintre oameni. Ştiu că dacă ai fi fost aici, ai fi simţit, tu sigur ai fi simţit. Mai demult mă simţeai până într-acolo încât nu ştiam niciunul cine e autorul pieselor ce străbăteau sala de concerte. Acum, vibrez în linişte. Mai demult fugeai de acasă şi te furişai cum puteai şi cântai, acum nu mai faci asta.

E weekend! Liceul va fi din nou gol. Din clipă în clipă mă aştept ca nenea Sorin să apară. Nu ştie nimic despre muzică, dar a ascuns în mine o sticluţa de tărie. Mă simt dezolat.

Fiinţa mea pianică nu va redeveni glorioasă până ce tu, care îmi cunoşti fiecare parte componentă nu revii la mine. Îţi va fi greu, că acum ai pianul tău acasă, electric am auzit. Cine mai vine prin frig până la Liceul pustiit să atingă un pian vechi?!

Eu tot te aştept!

Pianul tău melancolic.

 

3 gânduri despre „Pianul melancolic

  1. Lorena octombrie 27, 2012 la 00:31 Reply

    plange pianul …ce frumos ai scris …

    • cosmisian octombrie 27, 2012 la 23:30 Reply

      Eu chiar l-am intalnit. Nu sunt eu nenea Sorin! Am fost chemat sa vad daca mai poate fi salvat pianul. Stii ce am facut? Am facut demersuri si a venit pianista, intrucat era o simpla eleva. Doar ca ii stia rezonanta. Am inteles ca pianul si pianista au stramosi comuni, undeva prin 1887. Dar atunci nu erau pian si pianista… Multumesc Lorena pentru ca ma urmaresti. 🙂

    • cosmisian iunie 2, 2013 la 19:12 Reply

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: