Iubesc toamna

Iubesc toamna,


iubesc vântul rece pe care îl inspir cu tot cu anotimpul ce l-a născut,
iubesc frunza ce se aşteaptă să fie luată acasă,
pentru a se face una cu pagina ce i-a fost cândva mamă,
iubesc şi păsările,
zgribulite în aşteptarea liniştii,
iubesc roua ce se crede ploaie,
sperând să cadă pe buzele trecătorilor cât să le purifice gândurile,
iubesc toamna.

© Cosmisian

Foto – google

 

În curând: Lucette – viața dincolo de imunitate zero

În curând: Lucette – viața dincolo de imunitate zero

Un citat din Lucette, următoarea mea carte pe care v-o recomand cu drag:

„Fetița cu părul roșcat nu vorbea.

O vreme s-a ținut de gâtul tatălui ei,

dar acum și-a eliberat brațele pentru a pierde frunze de culoarea viselor,

gama lor fiind regăsită în munți în fiecare octombrie.

Toamna este o fetiță cu părul roșcat și cu brațele desfrunzite.”

© Cosmisian – Lucette


Foto Irina Iriser

Pâc-ul este oftatul unei frunze ce se smulge din teaca timpului pentru a deveni toamnă

Pâc-ul este oftatul unei frunze ce se smulge din teaca timpului pentru a deveni toamnă

     Îți fixezi privirea pe lumina stingheră a luminătorului din parc, ce imită postura suavă a unei femei ce poartă pe cap o pălărioară neagră, satinată. În apropiere vezi o bancă. Pare să fie un bărbat singur în derivă, iar Purtătoarea luminii pare o femeie prin față căreia frunzele se desprind cu un sunet simplu, asemănător sărutului vinului, atunci când singurul interes este acela de a nu scăpa din ochi zâmbetul iubirii. Până aici totul pare liniștit.

Chitara uitată în parc a înnoptat pe umărul băncii, mai mult dezacordată, decât zgribulită. Am privit chitara curios. Avea gâtul întins spre razele de lumină ce au îmbrățișat umbrele unor frunze încă nedesprinse. La gât purta șase chei ce se roteau după cum le cânta Luna atunci când este cu sufletul plin, dispuse câte trei pe două rânduri de o parte și de alta la ceea ce ai crede că este capul chitarei. Spun aceasta pentru că știu. O chitară nu își cântă muzica după cum o taie capul, sau i se rotesc cheile în păr. Pieptul ciupit ușor naște o muzică pe care nu o mai asemăn sărutului vinului. În miez de noapte, notele se nasc atât de distins încât doar desprinderea frunzelor mai poate să le fie ecou. Liniștea s-a transformat într-o chitară ce naște căderea frunzelor.

Sursă foto – Pinterest

Îți ridici privirea spre creanga unui fag obișnuit cu toamna. Avea frunze peste tot, mai ales în apropierea băncii, pe ea, pe chitară. Îți închizi ochii și asculți cu pieptul între respirații. E liniștea aceea ce precedă un pâc. Ce e acela un pâc? Deschide ochii! O frunză și-a desprins trupul de creangă cu un oftat. Pâc-ul este oftatul unei frunze ce se smulge din teaca timpului pentru a deveni toamnă. Cade lent, dar nu a răzgândire, cade lovindu-se de corpul chitarei. Pâc. Un alt pâc, un alt oftat. Frunza se lovi ușor de chitară fără a-i tulbura liniștea, alunecând între corzi. A alunecat prin aer atât de fin spre corzile chitarei de parcă ar fi o pană. Toamna este o chitară cu corzi ciupite de nervurile unei frunze ce se crede ecoul unui sărut fin la îngemănarea dintre tăcerea nopții și începutul unui anotimp cu mofturi.

© Cosmisian

Toamna Cosmisiană

Toamna Cosmisiană
Te invit să vizitezi linkul de mai jos
pentru o serie de doua pagini cu articole scriise despre Toamna,
Dintre titluri:
Toamna în miez de noapte
Toamna spinului de trandafir
Toamna își plânge roua – Duet în ton de anotimpuri
Toamna dă impresia că există lirism în căderea frunzelor
Toamna este anotimpul care transformă cătina în vrăbiuțe certărețe
Toamna este ca o pisică ce se joacă cu razele soarelui
Toamna este ca un duet cântat într-o limbă pe care nu o înțelegi
Toamna este conflictul punctualității dintre mamă și băiatul ei
Toamna. O doamnă elegantă care devorează
Toamna. Vine ca să absoarbă mintea frunzelor, să le facă să creadă că desprinderea le transformă în semințe
Toamna este apusul de soare ce a devenit frunze
Toamna ce moare mă doare. Eu toamna nu zbor!
Frunze de toamna muribunde
Convorbiri tacute – seria de toamna
In frunze ruginii se vede toamna
 
Pentru mai multe poze, click pe link 

Recenzie scrisă de A SOPHISTICATED WOMAN: „Mouelle Roucher by Cosmisian”

Recenzie scrisă de A SOPHISTICATED WOMAN:

„Mouelle Roucher by Cosmisian”

 

Cum este să îţi pregăteşti o cafea bună, să te dai cu parfum preventiv, ca să susţii ideea de primăvara la debutul artistic al surorii ei – toamna, şi să primeşti un link despre cartea scrisă de tine?
Eu zic ca e foarte special.
Lecturarea acestei prezentări de carte mi-a adus o emoţie deosebită în piept, una pe care o are orice tată al cărui copil este lăudat. Cu o palmă aşezată pe umărul drept al cărţii, citeam cuvintele atât de sofisticat scrise despre Mouelle Roucher.
Fotografia este ca o mie de cuvinte, dar mă bucură că această distinsă Sofisticată mi-a scris mia de cuvinte înainte:)
Mulţumesc cu încântare!

Cosmisian


“cuvintele mele sunt simplitudini nocturne, doar roua le stie rostul.”

“cum va mai este viata?inteleg eu ca aveti diversi pacienti, dar prea multa liniste duce la tacere si durere de maxilare.”

“Domnule…Cosmisian, pot sa va spun: “tu”? m-ati ametit deja!”

articolul nu este o recenzie! nu stiu sa scriu, stiu doar sa citesc!

recunosc ca am inceput lectura cu putina teama. dincolo de paginile de blog aveam sa-l cunosc pe Cosmisian, atat de deschis, dar atat de misterios. deschiderea? o vaga parfumata dantelata iluzie. Cosmisian, ramane nepatruns, nedescoperit! misterul? Cosmisian scrie chiar si atunci cand nu scrie! Cosmisian nu este usor de citit. Cosmisian te invaluie si te imbata cu acel vin rosu in care, in loc de struguri dulci, a frant cuvinte. dincolo de povestea tulburatoare a cartii, cuvintele cosmisiene poarta cu gratie un parfum fin si pretios pe care scriitorul il imprastie din abundenta.

autorul creaza patru personaje impresionante. in jurnalul sau, tanarul scriitor vorbeste despre o iubire nevindecata, insa Rorette ramane un personaj episodic.

prin complexitatea lor, cele patru personaje traiesc in jurul unei iubiri tulburatoare.

in tanarul scriitor, l-am regasit pe insusi Cosmisian. mi-as fi dorit o idila intre frumoasa Mouelle si tanarul scriitor. Mouelle Roucher traieste o drama. iubitul ei, Pierre, se afla intre doua lumi, intre viata si moarte. revenirea neasteptata din coma a lui Pierre renaste iubirea celor doi. iubirea “care nu a apus niciodata”, “iubirea care si-a recapatat Fiorul”.

ce m-a impresionat cel mai mult? faptul ca autorul nu foloseste un vocabular fundamental. autorul transforma inedit orice cuvant de conexiune in metafore… cosmisiene.

va las sa descoperiti misterul cosmisian! va las sa descoperiti misterul lacatului si al cheii. si mai ales, va las sa descoperiti actul iubirii descris si definit de autor.

cu drag!


 

a sophisticated woman

https://gandurineinfinite.wordpress.com/publicatii-cosmisian/

“cuvintele mele sunt simplitudini nocturne, doar roua le stie rostul.”

“cum va mai este viata?inteleg eu ca aveti diversi pacienti, dar prea multa liniste duce la tacere si durere de maxilare.”

“Domnule…Cosmisian, pot sa va spun: “tu”? m-ati ametit deja!”

articolul nu este o recenzie! nu stiu sa scriu, stiu doar sa citesc!

recunosc ca am inceput lectura cu putina teama. dincolo de paginile de blog aveam sa-l cunosc pe Cosmisian, atat de deschis, dar atat de misterios. deschiderea? o vaga parfumata dantelata iluzie. Cosmisian, ramane nepatruns, nedescoperit! misterul? Cosmisian scrie chiar si atunci cand nu scrie! Cosmisian nu este usor de citit. Cosmisian te invaluie si te imbata cu acel vin rosu in care, in loc de struguri dulci, a frant cuvinte. dincolo de povestea tulburatoare a cartii, cuvintele cosmisiene poarta cu gratie un parfum fin si pretios pe care scriitorul il imprastie din abundenta.

autorul…

Vezi articolul original 145 de cuvinte mai mult

Toamna în miez de noapte

Toamna în miez de noapte

Am ceață pe cerul gurii
Noaptea e rece
Lunii nu-i mai trece
Patima iubirii
Și vrea să împrumute
Alb de gheață
Câmpului din față.

Roua mi se așază pe buze
Dimineața confuză
Soarelui nu-i mai pasă
Razele-i sunt confuze
Și vrea să renunțe
L-auriul din privire
Vara-i târzie.

Am pieptul plin de frunze căzute
Ziua e un vârtej ruginiu
Pământul vrea pustiu
Nimeni n-are curaj să-l acuze
Și vrea o eșarfă pastel
Din frunze scăldate
De pe-al pomului spate.

Ochii au ceață deasă-n privire
Seara e-o fată cu mofturi
Stelele sunt fără socluri
În ei nu mai văd fericire
Și greul singurătății apasă
Stropii prind rădăcină pe casă
Toamna-i pustie.

Pieptul îmi zvâcnește a suspin
Apusul împletește amintiri și uitări
Meteoriții cred că-s sori
În goană spre pământ ei vin
Și-și sapă singuri pieirea
Amintirile se formează ușor
Toamna-i un vultur în zbor.

 

© Cosmisian 7 sept 2020

poză – yoda . ro

Recenzia – Mouelle Roucher – despre dragoste în toate formele, by Catalina Coman

Recenzia – Mouelle Roucher – despre dragoste în toate formele, by Catalina Coman

De fiecare dată când citesc o recenzie despre Mouelle Roucher mă încearcă multe emoţii. Este o carte dragă mie, pentru că ştiu în detaliu trăirile fiecărui personaj, pentru că ştiu ce ascunde volumul 2.
Apreciez mult recomandarea (şi recenzia) scrisă de Catalina Coman. Cartea aceasta este la randu-i o portie de citit.
Va invit sa o cititi!

___________________________________________________

Mouelle Roucher #1 – Dezliterarea pe fuior de timp – Cosmisian

Sursă articol

Recomand https://portiadecitit.ro/ și https://www.facebook.com/Portiadecitit/

 

Despre Irette

Despre Irette

“Doar inima i se auzea.

O inimă ca a ei să asculți!

Auzisem un asemenea ritm

doar atunci când ne-am ridicat puțin

deasupra Căii Lactee.”

Cosmisian

Tu ești vindecătoarea Ecoului

Tu ești vindecătoarea Ecoului

O cameră supradimensionată, alungită disproporțional, zugrăvită într-un alb cenușiu, găzduiește sunete acordate pe gustul muzical al Ecoului. L-am surprins agățat de tavan, acolo unde uneori vezi pânze de păianjen încordate pentru a hrăni întunericul nopții. Capcane. Ale sunetului ce răzbate din colț în colț, atât de strident, încât ecoul și-a inventat colțuri imaginare doar ca să se lovească de ele. Ceva îi lipsea Ecoului.

Într-un colț, unul fixat de podeaua scrijelită de disper a nopților fără lumină, am văzut o clepsidră spartă. Cupa de sus era spartă destul de rău. Nisipul i se scurgea cu dificultate de îi auzeai trecerea prin sugrumarea gâtului clepsidrei, de parcă s-ar târî prin pământuri uscate de soare. O clepsidră cu gâtul uscat, spartă la cele două capete ale timpului, tânjește după ceva. Am vrut să aflu cine a spart clepsidra fără a-i răpi conținutul. Am înțeles imediat. Ecoului i-ar fi plăcut să se repete din vas în vas, doar că nisipul i-a intrat repede în buzunare, făcându-l mai curând un sunet teribil, cuprins de acufene pe ambele treceri ale timpului.

Cu greu m-am adunat de pe patul cu trei picioare, mai mult răsturnat decât ruginit. Un pat cu un picior rupt ce a reușit să amplifice susurul cristalelor de nisip, nu cele strânse în gâtul clepsidrei ca un nod în gâtul emoției, nici cel produs de sedimentarea nisipului ce imita dunele mișcătoare ale deșertului pe care îl miniatura. Mă cuprinsese senzația de apogeu al muzicii din sufletul unui ecou, dar nu al muntelui, ci al deșertului. Cascada de nisip își găsește libertatea doar în răsfirarea aerului. Mi-am închis ochii pentru a menține patul în echilibru, mi-am strâns maxilarele fără a le încleșta, doar ca să mă afund în firul de nisip ce părea a șopti. Acum înțeleg de ce Ecoul căuta cu disperare să între în mintea Timpului ce se scurge. Dacă ar fi pătruns în camerele ascunse ale timpului, i-ar fi furat șoaptele, crezând că simpla lor repetiție este un ecou pe care ar fi vrut să îl asimileze. Nici acum nu a reușit.

Devenisem eu însumi dezamăgit de tristețea Ecoului care nu și-a găsit liniștea în nici un sunet pe care a încercat să îl copieze. Brusc, în răcoarea umbrelor născute de lună pe tavanul curbat al camerei, ne-a surprins scârțâitul ușii.  Atunci ai apărut tu, cu părul cuprins în palmele eternei frumuseți. Ne-ai privit și ne-ai șoptit. Eu mi-am pierdut orice cuvânt, iar Ecoul a prins culoare.

Tu ești vindecătoarea Ecoului.

Notă: acufene (ACUFÉNĂ s. f. senzație auditivă patologică, prin zgomote, vâjâituri în urechi, fără un stimul extern; tinitus. (< fr. acouphène) – Dex

Poză – google

© Cosmisian

 

 

 

 

Impresii despre Mouelle Roucher – de Isa Isa

Impresii despre Mouelle Roucher – de Isa Isa

     În cântul pescărușilor flămânzi de mare și în muzica valurilor ce se strivesc de roci mi-am început lectura. Am desfăcut recipientul de plastic în care mi-am pus pepene și am început să sorb însetată din sucul rece ca valul toamnei ploioase.

     Mă aflam cu lectura la capitolul V (Ceaiul de la Vila Rouge), când m-am trezit (cu mintea) în taxiul firmei Marcel Cab. Cum punctualitatea mă definește, n-aveam cum să-mi permit să întârzii de la întâlnirea cu prețioasele detalii, “fine și învăluite în mătase pură”, desprinse din realitate de către autorul COSMISIAN.

Un volum care m-a captivat de la prima filă-prefața.

     Am evadat în lumea eroinei principale, misterioasa scriitoare Mouelle Roucher, și-am intrat cu permisiunea autorului și în stările sale. M-au îmbrățișat duios detaliile amănunțite cu care misterioasa protagonistă se refugiază în disperare și deziluzie, expuse cu talent de către autor. Am admirat ceasul elvețian în amănunt al protagonistului Pierre, am pătruns cu ochii minții în mecanismul minuțios și în secundele timpului. Mi-au trebuit câteva ore să ajung la ultimul capitol!!

      Descrierea realistă m-a fascinat de la început “o scriitoare nu răspunde de recuzita pe care mintea unui cititor o aduce în scenă”!

     Citind acest prim volum am avut senzația certă că sunt în elementul meu!!
Am recitit de fiecare dată de câte două ori, “descrierea timpului”!!!
De cele mai multe ori prefer să nu recomand! Oamenii sunt diferiți precum sunt și gusturile lor! De această dată îmi permit să RECOMAND celor care-și doresc o lectură de calitate:” MOUELLE ROUCHER” – DEZLITERAREA pe fuior de timp.

     N-aveam cum să nu surprind unul din protagoniștii principali ai romanului tău, “TIMPUL”, care pare (conform confuziei), că pândește la fiecare mini-secundă afișată de ceas.. Fascinația cu care l-ai descris “printre umbre”, n-aveam cum să n-o remarc!! Deși pare că se află în “urma” acțiunii este acțiunea în sine!! M-au surprins plăcut, “stări” pe care tânărul scriitor nu le dezvoltă, apropo de indicatoarele timpului.

Rolul cititorului este să descifreze nuanțele!!!

Felicitări, COSMISIAN!

Isa, Franța”

Foto – Isa

Text preluat cu permisiunea autoarei.