Povestea mea de astăzi

Am stat mult până mi-am găsit cuvintele. Explicațiile animației de mai jos cred că sunt foarte la subiect 🙂

‘Mutul’ care a rupt tăcerea – Charles Chaplin

‘Mutul’ care a rupt tăcerea – Charles Chaplin
Inegalabil, inovativ, incredibil, Charles Chaplin a străbătut lumea cu tăcerea lui care a aprins inimi, a rupt tăcerea până la lacrimi, și totuși, astăzi nu mi-am propus să-i pun eu tăcerii cuvinte. Vă ofer spre audiție o compoziție a Mutului, una care sigur o atribuiți lui Nat King Cole 🙂
Notă: Mi-ar plăcea ca voi să dezvoltați subiectul!

Smile – Nat King Cole
Smile though your heart is aching
Smile even though it’s breaking
When there are clouds in the sky, you’ll get by
If you smile through your fear and sorrow
Smile and maybe tomorrow
You’ll see the sun come shining through for you
Light up your face with gladness
Hide every trace of sadness
Although a tear may be ever so near
That’s the time you must keep on trying
Smile, what’s the use of crying?
You’ll find that life is still worthwhile
If you just smile
That’s the time you must keep on trying
Smile, what’s the use of crying?
You’ll find that life is still worthwhile
If you just smile
Songwriters: CHARLES CHAPLIN
Smile lyrics © BOURNE CO.
Multumesc, Oana

Sunt la nivel de floare

Sunt la nivel de floare

O zi frumoasă

Şi, cu flori la ureche

Ca să ai parte de gânduri minune

Cât să poţi spune

Că nu m-ai uitat

Chiar dacă gândul la asta ţi-a stat

Şi ai rămas într-o stare de amorţire

De parcă eu ţi-aş fi o stare de reverie

Dar sunt o simplă cerneală uscată

Nu mă poţi decupa de pe aţă

Plutesc pe firul roşu al gândirii

Puţin atipic firii

Dar mă las cu pieptul la pământ

Aşa mă poţi purta mai uşor în gând

Mă poţi apăsa mai tare

Ştii bine că nu mă mai doare

Uitarea e pentru fiinţe superioare

Iar eu sunt mai simplu, sunt la nivel de floare.

Cosmisian, Timisoara

Vă propun un experiment cu păpădie!

Vă propun un experiment cu păpădie!

Cine nu s-a întrebat vreodată dacă păpădia galbenă este una și aceeași cu cea albă, pe care o suflăm în vânt, fie trăiește pe o planetă unde nu cresc păpădii, deși eu știu una unde cresc – Undeva în îndepărtata Galaxie Ubgunduri Delftis, pe planeta Ptelifloris, fie nu s-a coborât niciodată la nivelul copilăriei, în care păpădia a animat prieteni și curtoazii, inventivitatea de a crea trompete din tulpinițe, brățări, coliere sau cununi din păpădii. Adesea, puful de păpădie, care este de fapt sămânța, a făcut din mulți dintre noi visători cu ochii deschiși.

De aceea, vă propun un experiment simplu, pe care îl putem face fiecare dintre noi cu resurse minime și cu răbdare.

Culegeți 7 păpădii galbene pe care să le puneți într-un pahar cu apă. Schimbați sau adăugați apă la nevoie. Nu le aruncați atunci când pare că s-au uscat. Din sânul aparentei ofiliri își crează păpădia multitudinea de deveniri, pe care le puteți sufla în voie sau le puteți ascunde în sân, pentru o dorință, două.

Experimentul este pentru propria voastră satisfacție. Aș spune că, după ce veți vedea sub ochii voștri aceste deveniri multiple ale păpădiei, îmi veți înțelege mai bine scrierile.

Dacă doriți să îmi scrieți (cu poze) impresiile voastre, rog email pe cosmisian@yahoo.com cu subiect: Mi-am propus să uit complet de păpădii.

Am lăsat câteva fotografii cu traseul pe care trebuie să îl ia păpădiile voastre. Dacă se abat de la traseu, ați descoperit o nouă specie. Să îmi păstrați și mie câteva semințe. 🙂

O seară bună!

 

 

 

La final, puteți oferi cuiva un buchețel de păpădii zburătoare.

Și, cu ocazia aceasta, vă fac cunoștintă cu fiica mea. I-am făcut poză în copilărie. Acum arată la fel pentru că îmi seamănă. Noi nu îmbătrânim, cel puțin așa pare în poze.

Tratament de weekend anti-depresie

Tratament de weekend anti-depresie

Sâmbătă. Mi-am petrecut puțin timp la Mall și vreau să vă ilustrez cum am văzut eu această ieșire în câteva tablouri:

Tabloul 1

Când îi vezi pe unii oameni, nu mai ai dubii că cineva chiar a inventat mașina cu care poți călători în timp. Explicația? Cineva a adus ilegal oameni din trecut.


Tabloul 2

L-am urmărit pe un tânăr foarte înalt așteptându-și rândul la mâncare. Avea geaca trasă în sus pe spate, iar pantalonii strânși pe coapse și pulpe ca pe un balerin își începeau dimensiunea de deasupra șosetelor înalte pe parcă intraseră la apă. Explicația? Crescuse el, tânărul, instant cu câțiva centimetri.


Tabloul 3

– Am întâlnit numai oameni cu figuri aici.

– Clar, că doar este un oraș de artiști.

Explicația?

– Ai dreptate, Sunt mulți figuranți.


Tabloul 4

M-am plimbat pe culoarele largi ale Mall-ului câteva minute și am avut impresia că sunt pe platourile de filmare a Seriei TV – Spartanii. Explicația? Numai mușchi peste tot. Și, nu se datorează tricourilor superstrâmte. Am încercat și eu o dată și nu ține faza.


Tabloul 5

Prețurile pe care le au produsele dintr-un magazin m-au făcut să vorbesc cu manechinele pe care erau agățate. Explicatie? Partea îngrijorătoare a fost că mi-au răspuns.

Cosmisian

Sursa poză: zutv.ro

Chipul tău îmi adăpostește mângâierea la umbra pleoapelor tale

Chipul tău îmi adăpostește mângâierea la umbra pleoapelor tale

Oare de unde să încep?

Trăiesc acele momente în care îmi doresc să te refac în mintea mea, să îți creionez zâmbetul stingher, nesigur, pe care buzele tale îl formau de fiecare dată când te priveam, mărginit de albul perfect al dinților tăi. Am crezut că îmi zâmbești ştrengăreşte, dar tu îmi doreai respirația aproape de zâmbetul tău. Roșești. Mă cucerește puritatea cu care îmi întâmpini apropierea. Ai chipul fin ca aerul rece de dimineață în munți, când roua alunecă încă pe firele odihnite de iarbă, iar florilor le îmbujorează dansul cu picături neprețuite de sinceritate. Te ating aproape de tâmplă, iar degetele mele s-au topit pe chipul tău, schimbând atingerea în dor, dorul în pasiune, iar pasiunea într-o avalanșă de idei. Chipul tău îmi adăpostește mângâierea la umbra pleoapelor tale. Ai ochii căprui ca apariția unor planete gemene la căderea nopții.

Oare mă pot opri acum?

Când părul tău se spiralează în pântecul dimineții, acolo unde își colorează tinerețea puterea de a străluci ca o pădure de mesteacăn la lumina lunii, eu doar privesc. Îmi place părul tău parfumat cu prospețimea aerului ce și-a făcut loc în cuiburile viselor tale. Mi-a luat puțin timp să îmi trec degetele prin părul tău cât să mi le parfumez cu vise ce colorau momentul în care m-am oprit să te privesc intens. Mă ardea în inima pieptului să mă nemișc, să nevorbesc și să nefac. Ne-am privit preț de o uitare, apoi palmele mi-au alunecat spre gâtul tău subțire, la fel de sidefat ca un nou început după o viață ce părea a se afunda în deznădejde, doar că acum speranța încolțea din trunchiul lemnos al nesiguranței că te-aș putea iubi.

Oare mă vei opri?

Când ți-ai deschis prima dată gura, mi-ai șoptit un magic hâm. Complimentele mele nu te dezarmează, dar mie îmi spui doar un șoptit hâm, cât să repet aprecierea pentru parfumul pe care îl poartă cuvintele tale. Mi-e sortit să mă iubești fără prea multe cuvinte, dar îți inspir intonația cu care mă pătrunzi, sperând că îți voi înțelege iubirea ce mi-o porți acolo unde sentimentele abia dacă se desprind din pieptul tău pentru a deveni cuvinte.

Tu rescrii definiția iubirii, iar eu nu mă voi opri!

Sursa foto: MyGarden_CopaOreo_Flickr

Pisica glumeață

Pisica glumeață

Am auzit că există oameni pe care dacă îi fotografiezi nu apar în fotografie. Dar, când pisica vine de bună voie și arată așa, ceva nu este în regulă cu ce mănâncă. Zic eu! Sau, cred…

 

E posibil ca această pisică să toarcă, iar vibrațiile să zăpăcească inițiativa mea artistică…

Tu, iubitul inimii mele, tu mă iubeşti?

Cât de mult te-a iubit

„ Mi-am lăsat inima să te iubească, să te îndrăgească.

Te iubesc.

Cuvinte rar pronunţate de mine, astăzi ţi le ofer ţie,

ele fiind diamante ale fiinţei mele,

şlefuite în ascuns în locurile nepătrunse ale trăirilor mele cele mai feminine.

Tu, iubitul inimii mele, tu mă iubeşti?”

*

Adânc în fiinţa mea simţeam că, dacă nu îi spun că îl iubesc,

iubirea nu îşi mai are locul firesc în sufletul meu.

Nu îmi amintesc dacă i-am spus şi lui aceste cuvinte…

Chiar daca n-o mai vezi zambind
Chiar daca
Chiar daca n-o mai simti venind
Chiar daca
Daca nu-ntelegi cum s-a-ntamplat
Chiar daca n-o mai poti suna
Chiar daca
Chiar daca n-o mai poti chema
Chiar daca doar amintirile-au ramas de-atunci cu voi
Chiar daca nu-i mai poti vorbi
Chiar daca
Chiar daca n-o poti intalni
Chiar daca
Chiar daca toata lumea e-ntre voi
Chiar daca el nu-i vinovat
Chiar daca stii si n-ai uitat
Chiar daca lumea s-a-mpartit subit la doi
Chiar daca viata v-a speriat
Chiar daca stii el n-a uitat
Si telefonul suna
Suna mereu
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult
http://Versuri.ro/w/rv12
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult
Chiar daca nu te vede
Chiar daca
Chiar daca nu mai crede
Chiar daca
Chiar daca nu mai stie unde esti
Chiar daca o mai vezi trecand
Chiar daca la brat cu sotul ei mergand
Chiar daca din cand in cand priveste inapoi
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult

versuri.ro

 

Albă ca Păpădia

Te-ai întrebat ce se întâmplă atunci când o lacrimă o mângâie pe chip pe Albă ca Zăpada în timpul verii?

povesteapapadiei

Albă ca Păpădia

A fost odată într-o povestire, o prea frumoasă prințesă fugărită,

Era atât de albă la privire, încât credeam că e fericită,

Într-o seară-n plină vară, am urmat-o prin câmpie, dimineaţa,

Să-mi înving astfel curiozitatea secretului ce i-a dat fetei viaţa.

Avea în mână o minune albă, pe care o ținea cu drag,

S-o sufle cu puterea dorului, un gând stingher și brav,

Sau mai bine nu, căci florii din ochi o lacrimă i se desprinse,

Purtată e acum de vânt, iar pe prințesă noastră o numise,

Albă ca Păpădia, apoi o transformase în ființa de poveste,

Admir-o acum, iubirea-n suflet și ție ți-o va țese.

Cosmisian

(Fotografie – google)

Vezi articol original

POVESTEA FLUTURILOR DE CRISTAL – 8 – Fetița cu inima fără răni

POVESTEA FLUTURILOR DE CRISTAL – 8 – Fetița cu inima fără răni

Ca de fiecare dată în viață, poveștile triste se țes adânc în interiorul inimii noastre, formând o platoșă dură ce ne separă de orice ar putea să ne facă rău. Gândurile mi se îngrămădiseră, parcă dorind să anihileze umbra de lumină a soarelui, sau a tânărului adus la spital. Nu îmi imaginez eu nimic, spun doar că mi-a trezit oarecum dorința de a respira din nou, de a mai dezlega din funiile cu care mi-am asigurat inima că nu mai cedează vreunei iubiri. Dar, m-am sufocat, m-am adâncit singură în ceva ce părea mai bun ca iubirea. Anabelle anticipase vizita, am să i-o fac memorabilă. Nu știu încă cum, că viața la munte nu este foarte spectaculoasă pentru o adolescentă rebelă.

M-am pregătit puțin pentru venirea ei, dar știu că se va bucura de mine mai mult decât de surprizele pe care oricum i le-am făcut, sau mai bine spus, i le-am adunat de prin toamnă. Vine și mândra de ea la mine în debut de primăvară la munte. Mi-am pus pe telefon Valsul Fluturilor, Spanadokias. Cumva, fluturii mă fascinează chiar dacă aici îi poți admira doar o perioadă scurtă de timp. O ascult în căști oridecâte ori pot. Suflete solitare, suflete simple, ascunse în bătăile sacadate ce îl fac pe fluture să salte, să zboare în trepte, oarecum haotic, fără o țintă pe care să o prevezi. Îmi seamănă incredibil. Oare și lui i-au fost retezate aripile, lăsat în urmă pradă insectelor devoratoare? Nu îi port pică pentru caracterul solitar. Nu îi invidiez viața și strălucirea efemeră. Mă regăsesc mult în viața unui fluture.

Am ajuns la Gară cu puțin înainte ca trenul să sosească, iar când micuța mea soră a coborât, mi-a înseninat dimineața veştejită de nesomn și oboseală. A coborât cu grijă din tren, apoi a lăsat rucsăcelul și valiza roză pe peron, alergând parcă prea exersat spre mine, de parcă ar fi repetat în mintea ei secunda îmbrățișării.

– Pui mic, i-am spus eu, smotocind-o cu drag, apoi am îmbrățișat-o cu drag la piept, repetând – pui mic, pui mic ce îmi ești tu mie tare drag! Să te privesc, frumusețea mea, tare dor mi-a fost de tine.

– Eri, am o surpriză pentru tine, eu am făcut-o! Stai, să vezi, e chiar aici, uite! Închide ochii, toți, strânși că te văd dacă nu.

Mi-a cuprins palma și mi-a cerut să o țin întinsă, cu ochii încă închiși, toți ochii. Era atât de comică.

– Am simțit, e rece și are formă de apă care curge printre degete dar nu cade. Da? Am ghicit?

– Nu, Eri, nu. Mai zi, hai că e ușor că doar eu l-am făcut pentru tine. Ce e? Ai ghicit?

– E un, o, sau un cu o… Da?

Inima

– Eri, e un colier pe care l-am făcut eu cu mama pentru tine. E frumos, deschide ochii să vezi. Nu e așa că e frumos? Vezi? Are două inimioare prinse într-o inimă mai mare. Mama a spus că inimile noastre erau ascunse în inima ei înainte să ne naștem. Tata chiar știa asta. Îți place, Eri. Așa-i că da?

M-au năpădit lacrimile. Nu mă așteptam la o surpriză care să mă atingă atât de tare. Am strâns-o din nou la piept, cu palma așezată pe capul ei. O iubesc pe fetița asta atât de pură. Ce inimă fără răni are. Doar pe Anabelle o știam cu o inimă fără răni. Oh, cum aș crea să o văd crescând doar astfel. Cum ar arăta o lume plină de oameni ale căror inimi nu au fost zdrobite de nefericirile vieții, care să nu se fi ascuns de orice, de rău și de bine, doar din teama că cineva ar atenta la forma lovită a ei.

– Pui drag, te iubesc! Eri te iubește atât de mult, că ar vrea ca toată viața ei să poate acest colier fantastic. Să știi că și eu am ceva pentru tine. Am o brățară pe care am primit-o de la o colegă în facultate și mi-a spus să o ofer celei mai deosebite persoane din viața mea. Tu ești acea persoană. Draga mea Anabelle.

– Eri, mi-e foame. Haide să mâncăm.

I-am luat bagajele și le-am dus la mașină, apoi am mers la doamnă Schiltz, cea mai bună bucătăreasă din zonă. Ne pregătise un prânz de vis, chiar dacă visul ar fi cu ochii deschiși și cu masa plină de bunătăți. Prânzul a fost fantastic. Iar doamna Schiltz nu s-a dezis nici acum de eticheta de chief în ale bucătăritului. Fericirea vine în bucăți digerabile, iar la dânsa o poți servi în prea multe feluri.

– Pui mic, ție îți e somn, nu-i așa?

– Un pic tot îmi este, dar nu e mare somnul. M-am trezit foarte devreme de teamă că pierd trenul.

S-a așezat pe canapea, am învelit-o cu o păturică pufoasă și am sărutat-o pe frunte. De mai multe ori. Și-a deschis ochii și m-a privit ca o ființa din altă lume, una a perfecțiunii și integrității de care eu eram atât de străină. A adormit repede.

Doamna Schiltz avea momente în care vorbea despre Munte și legenda ce circula despre bărbatul care fusese răpit în inima muntelui. Se spune că de atunci primăvara și-a regăsit drumul spre noi, iar femeile suspină întotdeauna prinse în mreaja fantastică a gândului că există acolo, în munte, un om care poate înmuia până și inima de munte. Existau și semne, fluturi cu aripi transparente ca de cristal zburdau aievea prin fața noastră.

– Tu ce spui despre băiatul acela care a fost adus la voi la spital?

Va urma!
Cosmisian – Timișoara

Fluturi de cristal!